Top trei motive de amendat soferii din Timis

De T. Ex.
6Comentarii
Top trei motive de amendat soferii din Timis
© TION: Top trei motive de amendat soferii din Timis
Au rămas fără permise de conducere, fără certificate de înmatriculare sau s-au ales cu amenzi drastice. Vorbim despre șoferii care au cam uitat Codul Rutier și au fost trași pe dreapta de polițiștii din Timiș, într-o razie ce a ținut patru zile.

Oamenii legii le-au pus gând rău șoferilor care încalcă legislația rutieră și au stat în trafic aproape continuu, vreme de patru zile, din 11 până în 14 iulie. Rezultatul raziei: 641 de amenzi, din care 235 celor ce calcă prea tare pedala de accelerație. 54 de șoferi au rămas fără permise de conducere, pentru că n-au acordat prioritate de trecere pietonilor sau altor mașini.

Dacă ar fi să facem un top al motivelor pentru care sunt amendați șoferii din județul nostru, pe primul loc ar fi viteza, pe al doilea centura de siguranță, iar pe al treilea… prioritatea de trecere.

„Polițiștii au întocmit 12 dosare penale și au aplicat 641 de sancțiuni contravenționale, din care 235 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum și 135 pentru neutilizarea centurii de siguranță. Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute în vederea suspendării 54 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, limitelor legale de viteză și semnificaţiei luminii de culoare roşie a semaforului electric”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Alți 40 de șoferi au rămas fără certificate de înmatriculare. Oamenii legii susțin că vor continua acțiunile de control și în acest sfârșit de săptămână.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor