TOP 5 cele mai frumoase catedrale din Europa

8Comentarii
TOP 5 cele mai frumoase catedrale din Europa

Măreţia clădirilor, eleganţa
arhitecturii, luxul detaliilor picturale şi
severitatea stilului fac din catedrale europene un
important punct turistic pentru oricare dintre oraşele
gazdă. FOTO 


Sf. Basil -Moscova, Rusia


Construită în vremea lui Ivan cel Groaznic,
amintire al succesului campaniei militare împotriva
mongolilor, din 1552, Catedrala Sf. Basil a fost
proiectată de Postnik Yakolev, fiind ridicată
între 1555 – 1561. Potrivit unei legende, Ivan cel
Groaznic a fost mulţumit de
înfăţişarea construcţiei, dar se
temea ca nu cumva Yakolev sa ridice o alta, chair mai
frumoasă. Aşa că nu a ezitat să
îi scoată ochii constructorului. Din fericire
pentru Yakolev, a fost doar o legendă, pentru că
mai târziu acesta construia o altă
catedrală la Vladimir.


Notre Dame – Paris, Franţa


Una dintre cele mai cunoscute catedrale din lume, în
bună masură sş datorită faimei
romanului scris de Victor Hugo, reprezentând un
exemplu de arhitectură gotică franceză.
Ridicarea catedralei a început în 1163, totul
fiind însă gata abia în 1345. Un interval
lung de timp, în care mai mulţi arhitecţi
şi constructori au lucrat la catedrală, de unde
şi amestecul de influenţe şi soluţii.
Jefuită şi parţial distrusă în
1548 şi în 1793, catedrala Notre Dame a fost
restaurată integral în repetate rânduri.


Hagia Sophia – Istanbul, Turcia


Fosta bazilică patriarhală, devenită apoi
moschee, astăzi muzeu, Hagia Sophia este una dintre
cele mai importante structuri construite vreodata în
Europa. Ridicată între 532 – 537 ca
biserică, la porunca împăratului bizantin
Justinian, avea să devină unul dintre cele mai
importante lăcaşuri de cult şi preţ de
aproape un mileniu a ramas centrul puterii ortodoxe.
După căderea Costantinopolului în 1453,
otomanii au transformat biserica în moschee, fiind
îndepărtate clopoţele, altarul,
iconostasul, icoanele, pereţii fiind acoperiţi cu
frumoase mozaicuri.


Sagrada Familia – Barcelona, Spania


Creaţia faimosului arhitect Antonio Gaudi, Sagrada
Familia este o catedrală romano-catolica, a carei
construcţie nu a fost încă terminată.
Totul a început în 1882, iar Gaudi şi-a
dedicat proiectului următorii 40 de ani, lucrând
exclusiv la Sagrada Familia preţ de 15 ani,
până în 1926. Când şi cum se va
termina catedrala, nu se ştie, termenul limită
fiind astăzi anul 2026. Catedrala are 18 turnuri
uriaşe, reprezentându-i pe cei 12 apostoli, cei
patru evanghelisti, Fecioara Maria şi, cel mai
înalt, pe Iisus Hristos. Acest al 18-lea turn va avea
la final şi o cruce uriaşă.
Înălţimea finală a catedralei va fi de
170 de metri, cu doar un metru mai puţin decât
un deal din apropiere. Motivul? Gaudi credea că nici
una dintre creaţiile sale nu trebuie să fie mai
“înaltă” decât creaţia divină.
În final Sagrada Familia va avea trei faţade :
cea dinspre Est, a Nativităţii, cea dinspre Sud,
a Gloriei, şi cea dinspre Vest, a Iubirii.


Basillica di Santa Maria del Fiore – Florenţa,
Italia


Proiectată pentru a fi cea mai mare catedrală din
lume, Santa Maria del Fiore este astăzi
depăşită că dimensiuni de
Catedrală Sf. Petru de la Vatican, de Catedrala St.
Paul din Londra sau de cea din Milano. A fost
proiectată de Arnolfo di Cambio în 1296, la
dorinţa florentinilor de a avea un lăcaş de
rugăciune mai frumos decât cele din Pisa şi
Siena, cetăţi rival. Catedrala a fost
ridicată pe ruinele unei biserici mai vechi, Santa
Reparata. Când a fost terminată era cea mai mare
catedrală din Europa acelei epoci, putând
adăposti 30.000 de credincioşi. Remarcabilă
pentru domul de 42 de metri şi faţada, cu
pereţii acoperiţi cu marmură de Carrara,
Prato, Siena şi Lavenza, un amestec inspirat de
nuanţe şi culori.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor