Top 10 cele mai importante animale dispărute din România

12Comentarii
Top 10 cele mai importante animale dispărute din România

Dacă am face un salt în timp pe teritoriul
României am fi cu siguranţă
şocaţi de animalele pe care le-am
întâlni aici. 


Nu este vorba de dinozauri, urşi de
peşteră sau tigri cu colţi pumnal.
Însă, dacă am calători în
timp cu doar doua-trei sute de ani în urmă,
am vedea cu proprii ochi focile de la Marea Neagra,
antilopele din Moldova şi Dobrogea, caii şi
măgarii sălbatici din Bărăgan,
elani, bourii şi zimbri din pădurile
Ardealului,Valahiei şi Moldovei, stolurile de
dropii din jurul Bucureştiului, Timişoarei,
Călăraşului, Constanţei şi
Brăilei, zaganii de pe piscurile Carpaţilor.
Dispariţia lor este o pată negră
în istoria noastră. Vina o poartă
vânatoarea nesabuită şi distrugerea
habitatelor.

10. Elanul (Alces alces alces)


Ideea că elanul pe care-l asociem de obicei cu
întinderile nesfârşite de pădure
din Siberia şi Alaska, să fi trăit la
noi, pare cel puţin fantezistă. Adevărul
este cu totul altul. Elanul este cel mai mare
reprezentat al cerbilor. Elanul a fost cunoscut şi
vânat de stramoşii noştri.
Românii îl numeau plotun, o denumire ce a
dispărut o dată cu impresionatul erbivor.
Dovezile lingvistice, istorice şi toponimice
despre plotun abunda în folclorul şi
civilizaţia românească. Anul 1978 aduce
un caz de braconaj prin care este ucis ultimul plotun
din România. Crima ecologică s-a
săvârşit în fondul de
vânîtoare Galbenă, aflat la limita de
nord dintre judeţele Vrancea şi Bacău.

9. Antilopa Saiga (Saiga tatarica
tatarica)


Saiga este singura antilopă care a trăit pe
teritoriul românesc. Cel ma faimos mamifer
descris de Dimitrie Cantemir ca făcând
încă parte din fauna Moldovei acelor
timpuri, mai supravieţuieşte astăzi doar
în stepele kalmuce din Rusia, în Kazahstan
şi Mongolia. Mai multe documente din secolul al
XVI-lea atestă că era vânată
şi în zona Bucureştiului. Animalul era
binecunoscut indeosebi în Modova, unde
vânătorii răzeşi o denumeau neaos,
din tata-n fiu drept “oaie salbatica”, cee
a ce dovedeşte că erau familiari cu animalul
în cauză, înca dinaite ca triburile
tătăreşti, de la care antilopa
moşteneste denumirea de Saiga, să fi invadat
ţările romane. Saiga a dispărut
definitiv în secolul al XVIII. Specia nu o duce
bine nici astăzi, dispărând recent din
majoritarea stepelor ruseşti şi ucrainene.
În prezent, mai supravieţuiesc doar 50.000
de exemplare din cele 4-5 milioane câte erau la
sfârşitul anilor 1800.

8. Tarpanul sau Calul Salbatic European (Equus
ferus ferus)


Strămoşul tuturor raselor de cai din Europa a
fost, încă din cele mai vechi timpuri, un
locuitor al teritoriului unde astazi este
România. Resturile de fosile vorbesc despre
vânătoarea cailor sălbatici
încă din timpul Paleoliticului timpuriu.
Surpriza vine din timpul perioadei Neoliticului,
când sunt descoperite dovezi conform cărora
calul era deja domesticit în zona cuprinsa intre
Tisa, Dunăre şi Marea Neagra. După anul
1700, caii sălbatici din Ardeal sunt ucişi
până la ultimul exemplar în
vânătorile nobililor maghiari şi
saşi, după cum aminteşte textul Nova
Dacia, scris în anul 1743 de Francisc Fasching.

7. Colunul sau Măgarul Sălbatic
Mongol (Equus hemionus hemionus)


În cimitirul culturii Hamangia de la
Cernavodă s-au descoperit resturile a şase
coluni. La Techirghiol au fost deshumate 22 de resturi
fosile. Zootoponima românească
înregistrează colunul înca din Evul
Mediu. La 29 ianuarie 1322 este menţionat satul
Colun de lângă Sibiu. Faptul că
Dimitrie Cantemir îl cunoaşte, dar nu
îl include printre animalele din Descriptio
Moldaviae, este un argument în plus că
această specie de măgar sălbatic a
dispărut la sfarşitul secolului al XVII-lea.

6. Bobacul sau Marmota de stepă (Marmota
bobak)


Marmota de stepă, pe care astăzi o
întâlnim răspândită din
Belarus şi Ucraina până în
centrul Kazahstanului, a trăit în trecutul
nu foarte depărtat şi în câmpiile
din Ţările Române. Paleontologul
român I.Z.Barbu semnalase în anul 1930
resturi fosile de bobac în Botoşani şi
Cluj. Deosebit de preţuite erau blănurile de
bobac din care se confecţionau în vechime
haine pentru femei şi copii, denumite baibarace.
Dtorită blănii sale foarte preţuite,
bobacul dispare din Moldova în preajma anului
1761, în Băragan şi Dobrogea
supravietuind pâna în pragul anului 1800.

5. Brebul sau Castorul European (Castor
fiber)


Acest rozător de talie mare trăia de-a lungul
tuturor râurilor din Ţările
Române. Pe lângă mutitudinea de sate
cu numele de Brebu, Brebeni, Coada Brebenelului,
Brebenei, Brebena, avem şi numele unei serii de
balţi şi mlaştini cum sunt Balta
Brebului sau Brabul din Judeţul Dolj. . Ultimul
breb din ţările Române a dispărut
în anul 1823 din zona Moldova-Veche, judeţul
Caraş-Severin. Brebul a fost reintrodus în
Romania în anul 1998, ca urmare a unui program
demarat de ministrul mediului din acea vreme.

4. Bourul (Bos primigenius)


Cel mai mare reprezentant al bovidelor sălbatice a
fost un animal extrem de puternic, impunător
şi agresiv. Pe baza acestor atribute apreciate
în vechime, precum şi a
întâmplării de la
vânătoarea lui Dragoş-Vodă, bourul
a ajuns stema şi simbolul peren al Moldovei. Ca
înfăţişare semănă cu un
taur de coridă supradimensionat. Temperamentul lor
era atât de violent, încât în
cadrul unor culturi razboinice precum a dacilor,
germanilor, celţilor, uciderea unui taur de bour
era considerat testul suprem de
bărbăţie. Vânat abuziv, făra
nicio oprelişte, bourul a început să se
stingă pe neaşteptate de-a lungul veacurilor.
A dispărut prima oara în Transilvania la
inceputul secolului al XVI-lea.

3. Zăganul sau Vulturul Barbos (Gypaetus
barbatus)


Probabil cea mai măiestuoasă specie de
vultur, zăganul a stăpanit timp de mii de ani
înălţimile şi stâncariile
Carpaţilor, însă în cele din
urmă răutatea şi lăcomia oamenilor
l-au doborât definitiv. Astăzi, silueta sa
măiestuoasă nu mai brăzdează cerul
ţării noastre. Zăganii mai traiesc
în Munţii Pirinei, Alpi, Caucaz, Pamir,
Altai, Insula Creta, Tibet, Himalaya şi în
câteva locuri din Africa. Este o pasăre
imensă, ale cărei aripi acoperă o
anvergură de 280 cm, şi are greutate
cuprinsă între 5-9 kilograme. Este singura
specie de pasăre care se hrăneşte cu
oase şi măduvă.

2. Dropia (Otis tarda)


Dropia este cu adevărat o pasăre de
legendă a unor vremuri când Campia
Bărăganului, Câmpia de Vest şi
stepele dobrogene erau înca insule de pustie
sălbatică nestricată de mâna
omului. Dropia este de fapt cea mai mare pasăre
zburatoare din lume. Zeci de mii de dropii au cazut
victime intre anii 1920-1950, unor adevarate bande de
braconieri care colindau câmpiile
ucigându-le barbar cu lovituri de bâta.
Ultimul nucleu de dropii din România, care
conţinea între 100-150 de exemplare a fost
ucis în Teleorman în anul 1981.

1. Foca de Marea Neagră sau Foca
Calugarita (Monachus monachus albiventer)


Oricât de greu ar părea de crezut, litoralul
românesc a fost până nu demult loc de
popas şi creştere a puilor pentru o specie
aparte de focă. Încă din Antichitate
numărul focilor de la Marea Neagră era destul
de mare. În anul 1877 s-a prins o foca la
Sfântul Gheorghe în Delta Dunării,
agăţată în carmacele pentru
moruni, iar in 1913, s-a prins alta în
cârmacele dintre Sfântul Gheorghe şi
Portiţa Razelmului. Aceeaşi soartă
tristă a avut-o o altă focă prinsă
la Gura Zatonului. Cele mai mari lovituri primite de
specia focilor, au fost date de pescarii din Capul
Caliacra, care le inchideau drumul cu plase si le
prindeau cu un laţ aruncat de gat. Urmau sa fie
ucise cu ciomegele de pescarii superstitioşi
credeau că focile prind toţi peştii din
mare. Focile au ajuns astfel în pragul
dispariţiei.


 


Sursa: descopera.ro

Taguri: , , ,


12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor