Toate strazile din Timisoara vor fi incluse la deszapezire si curatenie. Se pregatesc contracte noi

De Roxana Deaconescu
5Comentarii
Toate strazile din Timisoara vor fi incluse la deszapezire si curatenie. Se pregatesc contracte noi
© Foto: arhiva
Reprezentanții Primăriei Timișoara se pregătesc să încheie noi contracte pentru salubrizarea stradală și pentru deszăpezire. Cele existente expiră anul viitor. Consilierii locali vor avea pe mese, la ședința de săptămâna viitoare, caietele de sarcini pentru cele două servicii. După adoptarea acestora ar urma să fie făcute licitații noi, pentru ca Timișoara să nu rămână fără salubrizare stradală și deszăpezire, așa cum s-a întâmplat cu iluminatul public.

Primăria Timișoara a rămas recent fără contract pentru întreținerea iluminatului public. Pentru ca situația să nu se repete la salubrizarea stradală și la deszăpezirea orașului, reprezentanții municipalității pregătesc deja licitații noi. Aleșii vor analiza săptămâna viitoare caietele de sarcini pentru delegarea celor două servicii.

Tion: Becurile de pe strazile Timisoarei, in grija nimanui
Dacă vi s-a ars un bec pe stradă, sunați degeaba la primărie, pentru că municipalitatea nu mai are contracte pentru întreținerea iluminatului public, așa că nu are cine să-l schimbe. Contractele au expirat de două săptămâni, dar ar urma ca RATT să se ocupe de acest serviciu. Se lucrează deja la un s...

„Serviciul public de salubrizare în Timișoara este prestat de către societatea Retim în baza contractului din 31.07.2006, care se încheie la data de 4.08.2018, iar pentru activitatea de deszăpezire, contractele pentru sectoarele 1, 2 , 3 și pentru sectorul 6, încheiate cu Retim, respectiv contractele pentru sectoarele 5 și 5 încheiate cu Societatea de Drumuri Municipale se încheie la data de 30.04.2018. Activitatea de salubrizare a municipiului, aglomerare urbană cu peste 300.000 de locuitori, trebuie să se desfășoare în mod continuu, fără întreruperi, sincope în funcționare, în vederea asigurării unui grad de curățenie și igienizare corespunzător a domeniului public și menținerea în stare practicabilă a arterelor de circulație pe timpul iernii. În vederea demarării procedurii de achiziție publică pentru încheierea unui nou contract de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare stradală și deszăpezire în municipiu, conform cerințelor legislației în vigoare, este necesar a se aproba Caietele de sarcini aferente”, se arată în expunerea de motive privind oportunitatea proiectului de hotărâre.

Noile caiete de sarcini vin și cu noutăți. Practic, dacă până acum în cele două contracte nu erau incluse toate străzile din Timișoara, ci doar aproximativ 900, de data aceasta au fost trecute toate, peste 1.200. Mai mult decât atât, în caietul de sarcini scrie că se va putea lucra în schimburi, chiar și pe timp de noapte, dacă aleșii locali vor fi de acord cu această cerință, ne-au spus reprezentanții Biroului Salubrizare din instituția de pe C.D. Loga. După adoptarea celor două caiete de sarcini în Consiliul Local Timișoara, funcționarii municipalității vor putea pregăti licitațiile sau licitația, dacă se decide să fie una comună, pentru cele două servicii.

Aici puteți analiza proiectul de hotărâre!



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor