Toate cursele aeriene dinspre şi spre aeroportul Salonic vor fi blocate miercuri

1Comentariu
Toate cursele aeriene dinspre şi spre aeroportul Salonic vor fi blocate miercuri
Ministerul Afacerilor Externe atrage atenţia cetăţenilor români care doresc să călătorească în Grecia că miercuri, 5 mai 2010, toate zborurile aeriene internaţionale dinspre şi spre aeroportul din Salonic vor fi blocate, iar ferry-boat-urile vor fi oprite la ţărm.

De asemenea, vor fi afectate şi zborurile interne, precum şi circulaţia feroviară. Cursa Salonic – Bucureşti va fi suspendată în nopţile de 4 spre 5 mai şi 5 spre 6 mai.

Transporturile şi comerţul din regiune sunt afectate din cauza protestelor sociale care au loc în această perioadă în Grecia.

Ministerul român al Afacerilor Externe va reveni cu date noi în momentul în care acestea vor fi comunicate de către autorităţile elene.

UPDATE: Trei curse dus-întors, două TAROM şi una Olympic Airlines, sunt anulate miercuri din cauza grevei naţionale din Grecia, a declarat pentru Agenţia NewsIn purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Henri Coandă (Otopeni), Valentin Iordache.

“Miercuri sunt anulate două curse TAROM dus-întors spre Grecia, şi anume Bucureşti-Atena-Bucureşti şi Bucureşti-Salonic-Bucureşti, precum şi o cursă dus-întors a companiei Olympic Airlines pe ruta Atena – Bucureşti”, a precizat Valentin Iordache.

De asemenea, CFR Călători a anunţat încă de luni că două trenuri internaţionale vor fi afectate de greva personalului feroviar elen din 5 mai, respectiv Rapidul 463 Bucureşti Nord – Sofia– Kulata –Thessaloniki şi Rapidul 462 Thessaloniki – Kulata – Sofia – Bucureşti Nord. Astfel, trenul Rapid 463 Bucureşti Nord – Sofia– Kulata –Thessaloniki, cu plecare în data de 4 mai din Bucureşti Nord, este anulat pe parcurs elen: Kulata – Thessaloniki şi va circula numai pe distanţa Bucureşti Nord (pl.12.24) – Sofia – Kulata (sos. 02.25). De asemenea, trenul Rapid 462 Thessaloniki – Kulata – Sofia– Bucureşti Nord, cu plecare în data de 5 mai din Thessaloniki, va circula numasi pe distanţa Kulata (pl. 03.50) – Sofia – Bucureşti Nord (sos. 18.30) şi va fi anulat pe parcurs elen:  Kulata –Thessaloniki.

Sursa: Newsin



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor