Tineri condamnati pentru furt, distrugere si conducere fara permis, prinsi de politistii timiseni

De Raoul Jurchela
Tineri condamnati pentru furt, distrugere si conducere fara permis, prinsi de politistii timiseni
© Tion: Tineri condamnati pentru furt, distrugere si conducere fara permis, prinsi de politistii timiseni (foto: arhiva)
Pedepse cu închisoarea pentru doi tineri din Timiș, pentru furt, distrugere, dar și pentru conducere fără permis. Cei doi au fost reținuți de oamenii legii și duși la închisoare, după ce pe numele lor instanțele au emis sentințe de condamnare.

În primul dintre cazuri, un tânăr de 28 de ani a fost dat în urmărire internațională, după ce a fost condamnat, încă din luna februarie, la doi ani și 11 luni pentru furt calificat și distrugere.

„În fapt, în luna noiembrie 2013, bărbatul a efectuat săpături în sol, sustrăgând cablu subteran, proprietate a unor companii de telefonie, aducând rețeaua de telecomunicații în stare de întrebuințare”, spun oamenii legii.

A fost arestat abia joi, în 15 decembrie, la aproape un an după ce a fost condamnat. În tot acest timp s-a ascuns de oamenii legii. Tot joi, polițiștii au mai ridicat un tânăr condamnat la închisoare. Are 26 de ani și a fost reținut în Sânmihaiu Român.

„Pe numele său, Judecătoria Timișoara a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care este condamnat la 4 ani și 20 de zile de pedeapsă privativă de libertate, pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În fapt, în luna mai 2015, bărbatul a pătruns prin efracție într-o locuință situată pe raza municipiului Timișoara, de unde a sustras mai multe bunuri. Totodată, acesta a sustras, din garaj, un autovehicul pe care l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Ambii bărbați au fost duși la Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepselor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !