Timp, Numar, Semn 6. Expozitie Vica Tila Adorian la Galeria Calina

De S.P.D.
Expozitie Vica Tila Adorian la Galeria Calina
Expozitie Vica Tila Adorian la Galeria Calina
„Ce este timpul?…”. O întrebare etern-provocatoare, căreia artistul plastic Vică Tilă Adorian îi „răspunde” cu o nouă expoziţie circumscrisă unui ambiţios program estetic personal, la Galeria Calina din Timişoara.

Intitulată „Timp, Număr, Semn 6”, expoziţia va avea vernisajul luni,1 aprilie 2013, între orele 18-20, la Galeria Calina, spaţiu de artă contemporană, din centrul Timişoarei.

„Relația între cele trei elemente, regăsite în proiectele mele, Timpul, Numărul și Semnul este una de despiritualizare, a Timpului ca subiect, a Numărului ca entitate aritmetică abstractă și a Semnului ca entitate senzorială. Timpul este veșnicie. Numărul aduce cu sine valențele matematice, cere calculul, cantitatea condiționată. Fără el, în șiruirea algoritmică a semnelor nu ar căpăta sens. Semnul face oficiul vizual, frust, dispus pe registre, ritmic, accentuând ideea de trecere cadențată”, dezvăluie artistul.

„Iată-l, aşadar, pe Vică Tilă Adorian în ipostaza unui „arheolog”, scormonind în straturile timpului, spre a-l învia şi spre a-i înţelege alcătuirea. Demersul lui Adorian îngemănează truda savantului cu sacrificiul ascetului. (…) Recentul demers creator al lui Vică Tilă Adorian e o formă contemporană, emoţionantă şi totodată personală de neorealism, un neorealism al postmodernităţii”, subliniază criticul de artă dr. Cristian-Robert Velescu. Expoziţia va rămâne deschisă la Galeria Calina până în 30 aprilie.

Foto © fotosen.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor