Timişul şi Timişoara, invizibile în proiectul legii de buget

104Comentarii
Timişul şi Timişoara, invizibile în proiectul legii de buget
Nicio investiţie majoră în infrasctructura din Timiş şi Timişoara nu figurează distinct în proiectul de buget care va fi supus aprobării Parlamentului. Senatorul PNL de Timiş Nicolae Robu a arătat că nici autostrada Timişoara-Arad şi nici continuarea centurii nu intră în bugetul din acest an.

După spusele lui Robu, nici continuarea centurii Timişoarei, nici autostrada Timişoara-Arad şi nici multe alte obiective promise de guvernanţi nu au primit un capitol distinct în proiectul legii bugetului pe anul în curs. Din această cauză, parlamentarul PNL de Timiş a fost nevoit să depună peste 80 de amendamente la acest proiect.

„Am constatat că nici de data aceasta Timişoara nu este tratată prin acest proiect de lege aşa cum ar merita. Aproape ca ne-am obişnuit, dar nu trebuie să ne obişnuim că pentru alte oraşe, precum e Clujul şi Aradul se consideră potrivit să apară poziţii concrete în proiectul de lege a bugetului, în timp ce în cazul Timişoarei ni se spune că nu e nevoie de aşa ceva, că există segmente de buget mai globale din care vor fi alocaţi bani şi pentru obiectivele noastre, fără ca acest lucru să apară explicit la acest nivel al legii bugetului. Am depus peste 80 de amendamente împărţite pe categorii”, a spus senatorul PNL.

Robu a solicitat să se prevadă explicit obiectivele: centura Calea Lugojului – Calea Şagului, Calea Aradului – Calea Şagului şi extinderea la patru benzi a centurii ocolitoare din zona de nord a municipiului. Pentru că la Lugoj e demarată lucrarea pentru centura ocolitoare el a cerut să se prevadă finanţare pentru această lucrare, în mod explicit.

De asemenea, senatorul Nicolae Robu a depus amendamente pentru finanţarea explicită a tronsoanelor de autostradă Arad – Timişoara, Timişoara – Lugoj şi Lugoj – Deva, porţiunea din Timiş.

Parlamentarul PNL a depus amendamente şi pentru finanţarea drumului rapid Timişoara – Cenad, pe şi pentru construirea de centuri ocolitoare pentru toate localităţile de pe acest traseu şi un pasaj peste calea ferată.

„E o lucrare complexă, va fi lucru mare dacă se vor realiza toate variantele ocolitoare. Drumul acesta va câştiga şi în securitate, sunt 80 de km şi multe accidente. Investiţia nu este foarte mare, drumul este bun, extensia ar trebui făcută la trei sau patru benzi în anumite puncte”, a spus Robu.

Nu în ultimul rând, Robu a depus amendamente la proiectul legii de buget care vizează finanţarea mai multor obiective în localităţile Livezile, Bucovăţ, Giera, Darova, Checea, Valcani, Moraviţa, Ştiuca şi Ghilad, conduse de primari PNL.

„A patra categorie pentru care am depus amendamente. vizează reparaţii şi modernizări în şcoli, cămine culturale, dispensare, primării şi biserici, pietruiri de drumuri şi trotuare, alimentări cu apă, canalizări pe OG 7 şi construcţii de săli şi terenuri de sport, în comunele în care avem primari. Am preluat de la ei lista de probleme cu care se confruntă. De fapt am cerut suplimentarea bugetului, din care să se aloce fonduri nominalizat pentru aceste comune”, a concluzionat Robu.



104Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor