Timisul are serviciu medical aerian de urgenta

11Comentarii
Timisul are serviciu medical aerian de urgenta
Noul serviciu medical aerian militar a fost inaugurat, joi, prin simularea unui accident aviatic la Vinga, în judeţul vecin Arad. La exerciţiul demonstrativ au participat elicoptere din România şi Ungaria.

Militarii români şi unguri au participat, joi, la un amplu exerciţiu de salvare, în care a fost simulat un accident aviatic între două elicoptere, petrecut în localitatea Vinga, judeţul Arad. Potrivit scenariului, din cauza numărului mare de potenţiale victime, la locul accidentului s-au deplasat simultan echipe de intervenţie din România şi Ungaria, cu elicoptere dotate cu aparatură medicală. Victimele au fost aduse la baza aeriană de la Giarmata, judeţul Timiş, unde au fost preluate de echipajele SMURD ale ISU Banat.

Împreună cu partenerul ungar, pe baza protocoalelor pe care le avem încheiate, între forţele de aviaţie dintre cele două ţări, am simulat producerea unui accident aviatic, miercuri, în Ungaria, iar a doua zi în România. A fost vorba de un exerciţiu de căutare şi salvare, la care s-a intervenit din România cu două elicoptere dotate cu aparatură medicală şi cu un elicopter echipat special din Ungaria. Am exersat atât procedurile naţionale, cât şi cele NATO pentru a ajunge la locul accidentului într-un timp cât mai scurt. Este primul antrenament de la Timişoara, în această formulă, pentru introducerea serviciului medical militar de urgenţă. Vrem să ajutăm prin această cale forţele SMURD, pentru a intereveni într-un timp cât mai scurt în situaţii dificile, dar şi pentru a salva cât mai multe vieţi omenesti”, a arătat comandorul Marian Petruş, locţiitorul comandantului Flotilei 71 Aeriene Câmpia Turzii, prezent la eveniment.

Noul serviciu medical militar de urgenţă a fost înfiinţat din 1 septembrie 2010, prin ordinul ministrului MApN.

Am început prin acest exerciţiu bilateral româno-ungar, prin care ambele părţi încearcă să-şi demonstreze capabilităţile operaţionale în situaţii limită, de criză, sau intervenţie la accidente cu doi până la zece pacienţi. Ne deplasăm cu elicoptere care au aparatură medicală, adică ambulanţe de tip C, de cel mai înalt standard, care pot opera atât pe timp de zi, cât şi de noapte. Echipajul a fost completat cu asistenţi medicali şi ofiţeri medici militari. Noi venim astfel în completarea serviciului SMURD”, a arătat medicul Marius Buiu, membrul unuia dintre elicopterele-ambulanţă de la Timişoara.

În caz de necesitate, elicopterele vor ridica victimele accidentelor sau din zonele calamitate, le vor aduce la baza aeriană de la Giarmata, de unde vor fi preluate de ambulanţele SMURD şi transportate la Spitalul Militar din Timişoara.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor