Timişorenii s-au civilizat

Prima etapă a curăţeniei de toamnă s-a încheiat, iar organizatorii au anunţat că a fost colectată cantitatea de 138.712 kg deşeuri.

„Spre deosebire de anii precedenţi, comportamentul şi atitudinea cetăţenilor faţă de această importantă acţiune de salubrizare s-au schimbat, deşeurile au fost depozitate în ordine şi cât mai compact la bordura carosabilului, iar în multe cazuri, deşeurile au fost depuse în saci”, a concluzionat edilul oraşului, Gheorghe Ciuhandu.

El a mai precizat că au fost date însă şi amenzi pentru cei care au depozitat deşeuri rezultate din construcţii şi amenajări interioare. Campania continuă cu desfăşurarea etapei a II-a, până în 30 octombrie, în cartierele şi zonele situate în partea de sud a Timişoarei, faţă de Canalul Bega.




Regulament de plasare a anunturilor