Timisorenii pot vedea live cum se lucreaza in oras şi cum se incalca legislatia rutiera

56Comentarii
Timisorenii pot vedea live cum se lucreaza in oras şi cum se incalca legislatia rutiera
Atenţie la restricţiile de circulaţie, pentru că au început lucrările de modernizare şi extindere pe Calea Torontalului din Timişoara. În zonă au fost montate camere de supraveghere şi toată lumea poate vedea, pe internet, pe site-ul Primăriei Timişoara, cum (şi dacă) se lucrează. Ceea ce mai poate vedea toată lumea este cum traversează pietonii strada neregulamentar!

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, lucrările de modernizare şi extindere de pe Calea Torontalului, de la Piaţa Consiliul Europei până la ieşirea din oraş, ar trebui să fie finalizate în decurs de opt luni.

Până la sfârşitul anului ar urma să fie reabilitat complet tronsonul de la Centrul Bancar (Piaţa Consiliul Europei) până la strada Miresei, spune viceprimarul Sorin Grindeanu, iar apoi vor începe lucrările pe celălalt tronson, până la ieşirea din oraş. Edilul promite că timişorenii nu vor rămâne cu şoseaua spartă de sărbători, pentru că lucrarea va fi „atacată” pe tronsoane.

Lucrările au demarat, din această săptămână, în partea dinspre Piaţa Consiliul Europei. S-a început, normal, cu organizarea de şantier, lucrările urmând să înceapă mai serios în următoarele zile. Oricum, câţiva muncitori au început deja să spargă carosabilul, iar circulaţia rutieră a fost deviată pe două benzi, pe care se circulă în ambele sensuri de mers, celelalte două benzi fiind închise pentru lucrări pe tronsonul de la Centrul Bancar.

Timişorenii pot vedea ce spor au muncitorii de la societatea Confort pe Calea Torontalului şi inclusiv cât durează pauza lor de masă şi ziua de muncă… La iniţiativa viceprimarului Sorin Grindeanu, în zonă au fost montate camere de supraveghere, iar imaginile sunt transmise în direct pe site-ul Primăriei Timişoara, www.primariatm.ro. Atenţie însă, vizualizarea camerelor se poate face doar cu Internet Explorer, spun reprezentantii municipalitatii.

Ceea ce mai poate vedea toată lumea, deci inclusiv reprezentanţii Poliţiei Rutiere, este cât de mulţi pietoni traversează neregulamentar strada. În imagini se poate vedea cum foarte mulţi oameni ignoră trecerile pentru pietoni şi traversează nestingheriţi printre maşini. Bineînţeles, pot fi văzuţi şi şoferi care fentează legea şi indicatoarele montate în zonă.

Revenind la lucrările de pe Calea Torontalului, rămâne de văzut dacă muncitorii vor respecta termenele de această dată şi vor deveni mai responsabili – şi ei, şi patronii –, ştiind că toată lumea îi poate vedea cum prestează pe şantier.

Câştigătoarea licitaţiei este societatea Confort, în asociere cu Superconstruct. Se va lucra la partea de carosabil, se vor realiza piste pentru biciclişti pe ambele sensuri, dintr-un capăt al altuia, se vor reface trotuarele şi se vor amenaja locuri de parcare. Calea Torontalului se va extinde la patru benzi pe tronsonul de la strada Liege până la ieşirea din oraş, la strada Grigore Alexandrescu”, a explicat şeful Direcţiei Tehnice a Primăriei Timişoara, Culiţă Chiş. El a precizat că lucrarea trebuie finalizată integral în opt luni.

Oricum, sistemul de monitorizare video a inceput deja sa dea rateuri in cursul dupa-amiezii de marti.



56Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor