Timisorenii pot primi planuri de situatie prin e-mail

Reactualizat la:
5Comentarii
Timisorenii pot primi planuri de situatie prin e-mail
Noutăţi la Primăria Timişoara. Începând din această săptămână, persoanele care au nevoie de obţinerea unor planuri de situaţie le pot primi prin e-email, fără să trebuiască să mai facă încă un drum în plus până la sediul municipalităţii pentru acest lucru, anunţă viceprimarul Adrian Orza.

Persoanele care vin la primărie, la camera 12, şi depun cerere pentru obţinerea planurilor de situaţie (1:500 şi 1:5000) pot opta pentru primirea lor direct pe e-mail. La depunerea cererii se achită taxa de eliberare şi în acest fel se întrunesc condiţiile pentru trimiterea planurilor pe e-mail.

„În acest moment se lucrează la soluţia tehnică care să permită achitarea online a contravalorii acestui serviciu, astfel ca în cel mai scurt timp să fie posibil ca atât cererea beneficiarului, plata serviciului, cât şi eliberarea planurilor să fie online, fără a mai fi nevoie de deplasarea la primărie”, a arătat viceprimarul Adrian Orza.

Planurile de situaţie (1:500 şi 1:5000) sunt cele mai solicitate documente eliberate de Primăria Timişoara, fiind folosite pentru obţinerea de 38 de tipuri diferite de documentaţii. Instituţia Arhitectului Şef, Serviciul Banca de Date Urbane a eliberat numai anul trecut circa 10.000 de astfel de planuri de situaţie, potrivit reprezentanților municipalităţii.

A. S.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor