Timisorenii interesati de Prima Casa mai au de asteptat pana la reluarea finantarilor

Timisorenii interesati de Prima Casa mai au de asteptat pana la reluarea finantarilor
Preluarea dosarelor pentru obţinerea de garanţii guvernamentale în cadrul programului „Prima Casă” a fost oprită. Fondul Naţional de Garantare a Creditelor (FNGCIMM) a anunţat că operaţiunea a fost stopată la 31 decembrie şi în acest moment se aşteaptă apariţia unui nou act normativ din partea Executivului pentru reluarea programului.

Câteva mii de bănăţeni, dintre care câteva sute de timişoreni au apelat anul trecut la acest mod de susţinere pentru a putea să se mute în casă nouă. Cele mai multe apartamente achiziţionate prin „Prima Casă” sunt locuinţe vechi şi nu noi, cu suprafeţe între 41 şi 60 mp, în jumătate dintre cazuri.

Reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor au anunţat la sfârşitul anului trecut că vor primi şi procesa toate documentaţiile înregistrate la FNGCIMM până la data de 31.12.2010, inclusiv, cu condiţia ca acestea sa fie complete si să conţină datele corecte, aşa cum sunt prevăzute de actele normative aplicabile şi convenţiile încheiate cu finanţatorii.

„Documentaţiile incomplete/ incorecte, pentru care finanţatorii nu şi-au respectat obligaţia de remediere şi retransmitere a acestora la FNGCIMM până la 31.12.2010, inclusiv, vor fi procesate conform reglementarilor valabile pentru anul 2011”, am mai aflat din informaţiile furnizate de Fondul de Garantare. Mai precis, toate dosarele ce s-au depus până în ultima zi a anului trecut se iau la prelucrat, iar cine nu s-a grăbit a rămas, cel puţin temporar, fără posibilitatea de a beneficia de ajutorul garantării creditului de stat.

Se pare că vestea a fost auzită în timp util de solicitanţi. Doar pe 30 şi 31 decembrie, la sediul Fondului au ajuns nu mai puţin de 600 de dosare pentru solicitarea de garanţii guvernamentale!

Chiar dacă momentan nu se mai preiau dosare, şeful Fondului de Garantare a Creditelor a anunţat că susţinerea acordată de stat pentru achiziţionarea de locuinţe va continua şi în acest an: „Programul Prima Casă nu s-a încheiat şi nu s-a blocat, a intrat doar într-o scurtă pauză, dar va fi continuat şi anul acesta. Pentru asta este însă nevoie de o hotărâre de Guvern prin care să se aloce FNGCIMM o anumită sumă pentru garanţiile acordate de Fond în cadrul programului. Aceasta hotărâre de Guvern va fi aprobată probabil chiar in aceasta lună”.

„Prima Casă” a avut ceva succes anul trecut, dar scopul iniţial, acela de a stimula construcţia de noi locuinţe, nu a fost respectat în totalitate. Cele mai multe locuinţe cumpărate erau apartamente vechi şi nu noi. Din cele 30.000 de apartamente cumpărate prin prima casă doar un sfert au fost construite după 2008.  

Statul garantează prin „Prima Casă” creditele pentru cumpărarea unei locuinţe prin credit, în limita a 60.000 euro pentru imobile vechi ori deja începute, şi 70.000 euro pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute.

M. Hoster



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor