Timisorenii, feriti de accidentul vascular cerebral

De Delia S. Barbu
Spitalul Judetean din Timisoara
Spitalul Judetean din Timisoara
Medicii timişoreni atrag atenţia asupra faptului că persoanele cu vârsta peste 55 de ani sunt mai expuse pericolului de a face boală carotidiană  şi, ca urmare, accident vascular cerebral. Boala poate fi diagnosticată din timp, de medicul de familie, cu un simplu stetoscop.

O simplă informaţie te poate feri de boli cu urmări grave. „Boala carotidiană este tot mai frecvent întâlnită la persoanele peste 55 de ani, până  la cele de 80 de ani şi este o problemă serioasă de sănătate deoarece poate produce accident vascular cerebral. Fumatul, hipertensiunea arterială, grăsimi crescute în sânge sau diabetul sunt factori de risc în această afecţiune. Vestea bună este că, cei care se înscriu în aceste grupe cu risc şi nu numai ei, pot preveni urmările grave, precum accidentul vascular cerebral”, a spus prof.dr. Mihai Ionac, coordonatorul Clinicii de chirurgie vasculară de la Spitalul Judeţean Timişoara.

Conform acestuia, dacă boala este identificată din timp, bolnavul poate lua tratament bucurându-se de o viaţă mai lungă. Iar diagnosticarea bolii o poate face chiar medicul de familie, cu un simplu stetoscop. „Dacă un medic de familie are vreo suspiciune în privinţa unui pacient, el poate să diagnosticheze boala, cu un stetoscop. Noi am avut deja câteva discuţii cu medicii de familie, le-am spus despre ce este vorba şi intenţionăm chiar să lansăm un screening la grupele la care există grad de risc pentru aceste boli vasculare”, a adăugat prof.dr. Mihai Ionac.

De mai bine de 10 ani, România se află pe unul dintre primele locuri în lume în ceea ce priveşte decesele cauzate de afecţiuni cerebro-vasculare, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Iar rata mortalităţii în urma atacurilor vasculare cerebrale se află la egalitate cu rata deceselor determinate de bolile de inimă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !