Timişorenii dezbat problemele din cartiere

8Comentarii
Timişorenii dezbat problemele din cartiere
Consiliile consultative de cartier din Timişoara au stabilit programul întâlnirilor pe care le vor avea în perioada următoare împreună cu cetăţenii din fiecare zonă şi cu reprezentanţii primăriei. Oamenii vor discuta în general despre problemele de infrastructură, urbanism şi mediu din cartierele în care locuiesc.

Toate aceste întâlniri pe cartiere sunt publice, pot participa locuitorii din zonele respective, care au ocazia de a-şi expune nemulţumirile şi problemele, de a face propuneri şi sesizări. Totodată, cei care asigură conducerea acestor consilii de cartier îi vor informa despre activitatea lor şi aspectele care ţin de relaţia cu municipalitatea. La aceste întâlniri participă însă şi reprezentanţi ai primăriei.

Astfel, Consiliul consultativ din zona Soarelui-Stadion se va întruni în 24 septembrie, de la ora 17, la Liceul Waldorf de pe strada Uranus. Locuitorii din această zonă a oraşului vor discuta în principal aspecte de urbanism – planificare teritorială şi spaţii verzi. Consiliul de cartier din Fabric va organiza o nouă întâlnire cu cetăţenii în data de 1 octombrie, de la ora 17, la Şcoala generală nr. 5, de pe str. Moise Nicoară. Reprezentanţii consiliului din Fabric aşteaptă sesizările oamenilor, legat de problemele din cartier.

Locuitorii din cartierele Steaua şi Fratelia sunt invitaţi la o nouă întrunire a consiliului consultativ o săptămână mai târziu, în 8 octombrie, tot de la ora 17, la Şcoala generală nr. 15 de pe Al. Chişodei nr. 1. Subiectele de pe ordinea de zi se vor referi la principalele probleme ale cartierului. În 15 octombrie, de la aceeaşi oră, este programată întâlnirea convocată de reprezentanţii Consiliului din Calea Martirilor-Piaţa Crucii. Oamenii din zonă sunt aşteptaţi la Şcoala Generală nr. 25, de pe str. Cosminului, pentru a alege o nouă conducere a acestui consiliu consultativ de cartier.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor