Timisorenii de la Thy Veils se pregatesc sa urce din nou pe scena la Sziget Festival

De S.B
Reactualizat la:
Timisorenii de la Thy Veils se pregatesc sa urce din nou pe scena la Sziget Festival
© Foto: Facebook/thyveils
Timișoara va fi reprezentată, și anul acesta, la cunoscutul Sziget Festival din Budapesta! Timișorenii de la Thy Veils vor fi prezenți la eveniment, fiind pregătiți să încânte publicul cu o prestație live impresionantă.


Cei care vor ajunge în această vară la Sziget Festival vor avea ocazia să se bucure de show-ul audio-video al artiștilor de la Thy Veils. Distracția de la Sziget începe pe 10 august și se termină pe 17 august, iar Thy Veils va urca pe scenă în data de 16 august, de la ora 3, în zona Chill Garden.

Thy Veils este un grup care se concentrează asupra erei digitale și a modului în care se poate comunica prin aceasta. Astfel, trupa se folosește de arta vizuală, dar și de cea audio pentru a transmite cât mai mult publicului. În 1995, Daniel Dorobațu a pus bazele Thy Veils, pe atunci fiind vorba doar despre un proiect de studio. Anii au trecut, iar trupa a evoluat într-un mod spectaculos, reușind să scoată pe piață șase albume. Pe lângă materialele discografice de studio, Thy Veils a semnat și muzică pentru diferite filme sau pentru spectacole de dans contemporan. În 2008 grupul și-a schimbat strategia, abandonând compozițiile în favoarea improvizațiilor.

Trupa a urcat pe scenele unora dintre cele mai importante festivaluri din Europa, printre acestea numărându-se și cea de la Sziget Festival. După succesul pe care l-au avut în 2014, membrii trupei au fost invitați să participe, din nou, la evenimentul de la Budapesta. Până atunci show-ul lor inedit pote fi descoperite la Ambasada, pe 2 august, de la ora 22. Publicul va avea parte de o seară specială unde muzica și proiecțiile video spun povești din cele mai frumoase.

Prețul unui bilet la evenimentul de pe 2 august este 30 de lei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase