Timisorenii au spus ce inseamna pentru ei o viata mai buna

De Delia S. Barbu
Timisorenii au spus ce inseamna pentru ei o viata mai buna
„Un loc de muncă”, „un sistem de educaţie solid”, „să am locuinţă personală”, „dezvoltarea infrastructurii” – au răspuns cadrele didactice. „Să am familie”, „să am prieteni”, „să am sănătate” – au spus persoanele fără adăpost. „Să stau mai mult cu mama şi cu tata” – au răspuns copiii. La iniţiativa Asociaţiei CRIES, 22 de categorii sociale din Timişoara au definit bunăstarea.

Asociaţia CRIES Timişoara – Centrul de Resurse pentru Iniţiative Etice şi Solidare (www.cries.rowww.cries.ro ), în cadrul proiectului Rolul Dialogului Social în Dezvoltarea Incluziunii Sociale Active, a prezentat, luni, rezultatele referitoare la principalele dimensiuni ale bunăstării, aşa cum au fost acestea exprimate de către timişoreni în urma unui amplu proces de consultare cetăţenească.

„Consultarea cetăţenilor s-a realizat în perioada iunie-decembrie 2011, folosindu-se o metodologie de lucru elaborată de catre Consiliul Europei. Alături de indicatori cu valoare economică, precum puterea de cumpărare, printre primele locuri în topul preocupărilor timişorenilor se numără şi indicatori care fac referinţă la relaţiile interumane şi structurarea lor la nivel local, ceea ce ne impune să luam în calcul o regândire a strategiilor de dezvoltare avute în vedere pentru Timişoara. Multe răspunsuri au făcut referire la bani şi aici funcţionarii publici s-au declarat cei mai afectaţi, în timp ce grupurile defavorizate şi persoanele străzii au făcut cele mai puţine referiri la bani. Pe locul doi al indicatorilor cu cele mai multe răspunsuri se găsesc locurile de muncă şi calitatea locurilor de muncă, iar pe poziţia a treia se găsesc viaţa de familie şi relaţiile familiale, afectate de calitatea locurilor de muncă şi salarizare. Copiii simt cel mai profund schimbările petrecute în rândul familiei”, a precizat Mihaela Veţan, preşedinte al Asociaţiei CRIES.

Între cele 22 de categorii intervievate se numără funcţionarii publici, cadre didactice, poliţişti, persoane vârstnice, copii, romi, persoane fără adăpost, studenţi, actori culturali. Evenimentul prefigurează lansarea etapei de dezvoltare a unui Plan Local de Acţiune, care va cuprinde propuneri concrete de acţiuni avute în vedere pentru a răspunde nevoilor şi dezideratelor puse în evidenţă prin acest proces de consultare. Acţiunile vor fi identificate de către membrii Grupului Local de Acţiune Timişoara, un grup operativ constituit din peste 40 de membri, reprezentanţi ai institutiilor publice, ai societăţii civile şi mediului de afaceri.

Niciunul dintre politicienii invitaţi să ia parte la discuţii nu a fost prezent. „Am avut promisiuni şi chiar confirmări de la partidele invitate: PSD, PDL, PNL, UDMR, PC şi alţii, dar…”, au spus reprezentanţii CRIES.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !