Din Timisoara până în finala Cupei României Timisoreana este devizul sub care a pornit la drum o inedită şi ambiţioasă campanie naţională legată de competiţia fotbalistică poreclită „întrecerea surprizelor“. Cu acest prilej, trofeul Cupei României s-a aflat pentru câteva ore în Piaţa Unirii marcând importanţa evenimentul de lansare al caravanei.
O caravană ce va acoperi în următoarele 40 de zile 2.400 de kilometri între Timisoara şi Braşov, gazda finalei din acest an. Pentru bunul mers al acestui eveniment, organizatorii mizează pe aportul a 1.000 de voluntari ce vor parcurge cu mingea la picior câte 2,5 kilometri.
„E o manifestare unică a iubitorilor de fotbal, la care mulţi vor să ia parte. Pentru a arăta că fără pasiune nu există fotbal“, au anunţat la unison organizatorii. Rodion Cămătaru şi Miodrag Belodedici, două dintre legendele fotbalului românesc, au fost cei ce au dat greutate evenimentului.
„Am jucat 8 finale ale Cupei şi am câştigat 3. E un sentiment special să câştigi Cupa. Este drept că atunci fotbalul era altfel, mai romantic“, a punctat fostul golgheter al României, Cămătaru.
Momentul a fost marcat în încheiere şi de un meci între o selecţionată a celor ce vor purta minge între Timisoara şi Lugoj şi o echipă alcătuită din fostele glorii.
C. Onaca
Drumul mingii incepe de la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!