Timisoreanul Conache, chemat la nationala

Timisoreanul Conache, chemat la nationala
RCM Universitatea Timişoara se poate lăuda cu încă un rugbist internaţional. Pe adresa clubului din Ronaţ a sosit convocarea pentru Gabriel Conache în vederea meciului retur cu Uruguayul din barajul pentru Cupa Mondială din 2011.

În doar câteva săptămâni, RCM Timişoara a devenit unul dintre cluburile ce alimentează echipa naţională a României. Legitimarea „comandoului” de la Arad a adus gruparea galben-albastră în atenţia selecţionerilor Romeo Gotineac şi Steve McDowell.

Staff-ul tehnic al echipei naţionale de rugbi a României a apelat în prima fază doar la patru sportivi ai RCM Timişoara: Fercu, Burcea, Lemnaru şi Calafeteanu. Primii trei dintre aceştia au şi fost titulari în meciul tur de la Montevideo cu Uruguayul, partidă încheiată la egalitate 21-21.

În vederea jocului retur din 27 noiembrie din Bucureşti, antrenorii stejarilor au chemat şi cinci nume noi. Unul dintre acestea este mijlocaşul la deschidere Gabriel Conache, transferat în această toamnă la RCM Timişoara. Celelalte nume noi sunt: Mihai Macovei şi Ionuţ Botezatu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Daniel Ianuş şi Robert Dascălu (Steaua).

Cristian Onaca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !