Timisorean surprins de radar conducand cu 192 km/h

37Comentarii
Timisorean surprins de radar conducand cu 192 km/h
Chiar dacă zi de zi se petrec accidente grave din cauza vitezei excesive, unii şoferi continuă să calce pedala de acceleraţie fără să ţină cont de consecinţele pe care le-ar putea avea acest lucru. Un tânăr din Timişoara a fost surprins de aparatul radar al poliţiei în timp ce conducea un Audi cu 192 km/h.

Alexandru J., de 24 de ani, din Timişoara, a fost depistat la volanul unui autoturism Audi, pe DN 6, între localităţile Becicherecu Mic şi Biled, fiind înregistrat de aparatul radar rulând cu viteza de 192 km/h, adică având 102 km/h peste limita legală. Tânărul a fost surprins „zburând” pe şosea în timpul unei acţiuni organizate de Poliţia Timiş, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru combaterea vitezei excesive şi a altor abateri grave ce pun în pericol siguranţa circulaţiei.

Potrivit conducerii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, viteza excesivă reprezintă principala cauză a accidentelor rutiere soldate cu victime. Cu cât viteza este mai mare, cu atât distanţa necesară pentru oprire este mai mare, crescând astfel riscul de accidente.

La acţiunea organizată la sfârşitul săptămânii trecute au participat 21 de poliţişti rutieri, fiind amplasate 10 aparate radar în sistem cascadă pe drumurile din judeţ unde sunt constatate în mod frecvent încălcări ale regimului de viteză.

„Deşi acţiunea a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere şi conştientizarea participanţilor la trafic cu privire la excesul de viteză, 114 conducători auto au fost depistaţi comiţând diferite abateri, faţă de 9 dintre aceştia fiind luată şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice ca urmare a depăşirii cu mai mult de 50 km pe oră a limitei maxime de viteză admise pe sectorul de drum respectiv”, a arătat şeful IPJ Timiş, Gheorghe Popescu.



37Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor