Timisoara verde are nevoie de voluntari

De Delia S. Barbu
Timisoara verde are nevoie de voluntari
Timisoara verde are nevoie de voluntari
Eco Club şi-a recrutat, sâmbătă, noi voluntari în cadrul unei acţiuni intitulată “Hai să pictăm Timişoara în verde!”

Ce înseamnă colectarea selectivă a deşeurilor şi ce importanţă are asta pentru mediul în care trăim, ce şi cum putem refolosi. Acestea au fost câteva dintre răspunsurile întâlnirii pregătite sîmbătă de membrii Eco Club sub titlul Să pictăm Timişoara în verde!.

„Am derulat o serie de activităţi practice prin care să explicăm conceptul de reutilizare a materialelor reciclabile, am confecţionat papioane, ceasuri, brăţări, ochelari şi accesorii din carton, hârtie, peturi şi alte materiale, obiecte de decor precum suporturi de lumânări sau scrumiere”, au precizat organizatorii.

Eco Club Timişoara a luat naştere în anul 2007 ca grup de iniţiativă al Asociaţiei Leaders Timişoara, iar din 2009 este o organizaţie non-profit de sine stătătoare.

„Scopul nostru este acela de a informa şi educa cetăţenii din comunitatea timişoreană, cu precădere tinerii, de a colabora cu organismele şi autorităţile locale pe probleme de mediu, de a contribui la reducerea poluării şi a deşeurilor la nivel de oraş prin activităţile de informare şi conştientizare, ecologizare şi prin oferirea de alternative de recuperare a deşeului. Cei interesaţi să devină voluntari pot găsi detalii pe adresa de facebook a clubului”, precizează reprezentanţii organizaţiei.

Eco Club picteaza Timisoara in verde



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor