Schimbare de situaţie în cazul finalei cupei la rugby. După ce conducerea federaţiei de specialitate a ales să acorde organizarea evenimentului oraşului Baia Mare, iată că cei de acolo nu au mai vrut acest meci, iar federalii au hotărât să acorde această demnitate oraşului de pe Bega. Astfel, Saracens are drum deschis spre trofeu, cel mai probabil va juca restul meciurilor acasă, iar finala pe 21 mai, pe „Dan Păltinişanu”.
„Finala cupei se va desfăşura la Timişoara. Cei de la Baia Mare au decis să renunţe, iar cei de la federaţie au decis să ne ofere nouă psoibilitatea organizării, doar noi şi ei eram în cursă. Cred că a fost o decizie corectă, şi acest oraş merită evenimente sportive de marcă. De mult nu a mai fost o finală aici”, a declarat Duşan Filipaş, vicepreşedintele Timişoara Saracens RCM.
Mai mult decât atât, tot la Timişoara s-ar putea să aibă loc şi un meci al Naţionalei României, este vorba de un meci cu Fiji, pentru care acum se aşteaptă confirmarea organizării evenimentului.
Până la finală, RCM mai are de susţinut sfertul de finală, cu CSM Bucureşti, pe 8 mai, tot la Timişoara, iar pe 14 mai semifinala, cu învingătoarea dintre Steaua Bucureşti şi CSM Iaşi. Dacă tot vorbim de Steaua, miercuri, pe stadionul din Ronaţ, Saracens RCM va avea de disputat o partidă cu bucureştenii, o restanţă din grupele aceleiaşi cupe, amânată pentru a permite timişorenilor să joace calificările pentru Challenge Cup. Partida, programată de la ora 11, va fi, cel mai probabil, un antrenament cu publicul, în care vor juca mai mulţi jucători folosiţi mai puţin până acum.
Citiți principiile noastre de moderare aici!