Timisoara se infrateste cu un oras din Peru

6Comentarii
Timisoara se infrateste cu un oras din Peru
Fraţi cu peruanii! Ambasadorul Republicii Peru în România, Ernesto Pinto-Bazurco Rittler, se va afla săptămâna viitoare în urbea de pe Bega pentru semnarea acordului de înfrăţire dintre Timişoara şi oraşul Trujillo din Peru.

E.S. Prof. Univ. Dr. Ernesto Pinto-Bazurco Rittler, ambasadorul Republicii Peru în România, va fi prezent la primărie, miercuri, 8 septembrie 2010, când va fi semnat acordul de înfrăţire dintre Timişoara şi Trujillo. Documentul va fi parafat în sala de consiliu a Primăriei Timişoara, de la ora 11.00, urmând să fie semnat de primarii din cele două municipii.

Oraşul Trujillo este al treilea ca număr de locuitori din Peru, capitală de regiune şi centrul unei importante zone metropolitane. Trujillo este supranumit „capitala culturală a Peru”, datorită numeroaselor evenimente culturale găzduite, fiind totodată şi un important centru educaţional, al doilea din ţară ca număr al instituţiilor de învăţământ superior, şi un important centru economic.

O înţelegere de cooperare între Timişoara şi Trujillo ar facilita schimburile dintre cele două oraşe în diferite domenii: cultural, economic, educativ, sportiv, al turismului, urbanistic, al asistenţei sociale, sănătăţii şi mediului.

Toţi timişorenii vor putea descoperi frumuseţile din Peru. Cu ocazia semnării acordului de înfrăţire, la Infocentrul Turistic de pe strada Alba Iulia nr. 2 va avea loc vernisajul unei expoziţii itinerante cu fotografii din Peru.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor