Timisoara scoate un punct de aur la Ovidiu. Viitorul – ACS Poli: 1 – 1

De Marcel Hoster
Reactualizat la:
13Comentarii
Timisoara scoate un punct de aur la Ovidiu. Viitorul – ACS Poli: 1 – 1
© Foto: arhiva
Deplasarea la mare a celor de la ACS Poli Timişoara s-a lăsat cu un punct ca de aur al alb-violeţilor. Formaţia condusă de Ionuţ Popa, cu toţi rebelii în teren, a reuşit un egal la 1 cu Viitorul lui Hagi, după ce a fost condusă la pauză.

Venirea la stadion a lui Abraw cu valizele şi decizia lui Straton de a reclama clubul la comisii pentru neplata salariilor au fost cu succes pentru cei doi jucători. Popa i-a titularizat pe amândoi, supriza mare fiind schimbarea portarului, după ce Curileac a fost titular tot campionatul.

În ceea ce îl priveşte pe togolez, titularizarea sa a fost obținută în mare parte prin lipsa de pregătire a lui Drăghici, opţiunile pentru atacul echipei fiind limitate. Iar decizia a fost chiar una bună, Abraw chiar joacă şi a şi avut prima ocazie a meciului, în minutul 9, atunci când lovitura sa cu capul a trecut peste poartă.

Golul a venit, însă, la cealaltă poartă, acolo unde a marcat Ganea, la o respingere a lui Melinte. Viitorul lui Hagi accelerează în atac şi echipa are mai multe ocazii. Straton a intervenit de câteva ori bine şi a reuşit să menţină scorul la pauză la 1 – 0.

Începutul reprizei secunde nu aduce revirimentul în jocul celor de la ACS Poli Timişoara, formaţia care a atacat fiind tot Viitorul. Din fericire, de înscris a înscris echipa cu mai puţine ocazii! Timişoara a egalat atunci când nimeni nu se aştepta: a marcat Ciucur, în minutul 66.

Important este că ACS Poli Timişoara a reuşit un punct pe terenul campioanei din sezonul trecut, atunci când multă lume nu dădea echipei prea multe şanse. Mai mult, poate acum şi moralul echipei este mai bun în perspectiva meciului de cupă cu FCSB.

Ionuţ Popa, antrenor ACS Poli Timişoara: „Rezultatul mă mulțumește pentru că puține echipe pot să scoată rezultate la campioana României. Și azi a jucat un fotbal excepțional. Am suferit în prima repriză, am revenit în partea a doua. Sunt cinci jocuri fără înfrângere… Am avut noroc, ăsta e adevărul. Au ratat. Dar și noi la 0-0 am avut o ocazie rarisimă, prin Abraw cu capul. Mă bucur că echipa nu a căzut din niciun punct de vedere. Îi felicit pe toți, au dat dovadă de ambiție, dăruire. Îi felicit pe toți jucătorii, care au dat dovadă de multă ambiție. Sunt convins că primarul și conducerea vor rezolva problemele financiare săptămâna viitoare. Am încredere în oameni cum am încredere și în echipă. Vreau să văd ce ouă au jucătorii mei la meciul cu Steaua de joi. Gică Hagi are tot dreptul să fie nemulțumit, e Regele fotbalului”.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor