Timişoara Saracens a căpătat experienţă suplimentară în cupele europene, susţinând, joi seara, meciul din deplasare cu cei de la Stade Francais Paris. Meciul nu a adus puncte pentru timişoreni, scorul final fiind 27 – 0. Este a doua înfrângere din grupele Challenge Cup, după meciul pierdut acasă, sâmbătă, cu cei de la Edinburgh Rugby.
Primul eseu a venit în minutul 1, chiar la deschiderea jocului, autor fiind Plison. A urmat şi transformarea lui Morne Steyn. A urmat apoi o lovitură de pedeapsă, transformată de acelaşi rugbist. După aceasta, au urmat două noi eseuri, reuşite de Faraj Fartass şi Djibril Camara, dintre care unul a fost şi transformat. La pauză era deja 22 – 0.
Jumătatea secundă a mai adus un eseu, reuşit în minutul 54 de Sylvian Nicholas. Deşi au avut două ocazii bune, timişorenii nu au reuşit să culce balonul în terenul de ţintă. Scor final: 27 – 0 în favoarea Stade Francais Paris.
Stade Francais Paris: 1. Zurabi Jvania, 2. Laurent Panis, 3. Sakaria Taulafo, 4. Mathieu De Giovanni, 5. Pascal Pape (cpt.), 6. Sekou Macalou, 7. Sylvain Nicolas, 8. Jono Ross, 9. Clement Daguin, 10. Morne Steyn, 11. Alipate Ratini, 12. Jules Plisson, 13. Theo Millet, 14. Julien Arias, 15. Djibril Camara. au mai jucat: Arthur Coville, Emmanuel Felsina, Willem Alberts, Craig Burden, Herman Mayer Bosman, Paul Williams, Giorgi Melikidze, Raphael Lakafia
Timișoara Saracens: 1. Gigi Militaru — 2. Andrei Rădoi — 3. Edmund Aholelei ; 4. Ionuț Mureșan — 5. Valentin Popârlan ; 6. Randall Morrison — 7. Vasile Rus — 8. Sandu Stelian Burcea (cpt.) ; 9. Valentin Calafeteanu — 10. Jody Rose; 11. Stephen Shennan — 12. Jack Umaga — 13. Brian Sefanaia — 14. Fonovai Tangimana ; 15. Cătălin Fercu. au mai jucat: Mădălin Lemnaru, Eugen Căpățînă, Daniel Ianuș, Sione Taupaki, Marian Gorcioaia, Tevita Manumua, Vlad Zaharia
Citiți principiile noastre de moderare aici!