Ikea a decis ca al doilea magazin al retailerului suedez de mobilă să fie deschis tot la Bucureşti. Mai precis, acesta ar urma să devină funcţional în anul 2018 şi va fi cel mai mare din regiune, a anunţat Stefan Vanoverbeke, retail manager pentru Ikea South East Europe. Unitatea de vânzare va avea 36.000 de metri pătraţi, investiţia fiind estimată la 80 de milioane de euro, aici fiind inclus şi preţul terenului.
Chiar dacă suedezii au ales tot capitala pentru o nouă unitate, alte oraşe nu au fost excluse de pe lista posibilelor investiţii, cum este Timișoara. Stefan Vanoverbeke a mai anunţat că, pe termen mediu, Ikea va deschide şi alte magazine, oraşele care sunt în atenţia suedezilor fiind Timişoara, Braşov şi Cluj Napoca.
În ultimul an de activitate, Ikea a avut vânzări în România la nivelul a 515 milioane de lei, mai mari cu peste 21 de procente ca şi în anul precedent. Pe lângă cei 3,2 milioane de clienţi care au vizitat „fizic” magazinul, alte 6,6 milioane de persoane au vizitat site-ul comercial al Ikea. Cele mai multe comenzi au venit din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi şi Constanţa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!