Timisoara poate gazdui gala de box Romania – Debrecen

5Comentarii
Timisoara poate gazdui gala de box Romania – Debrecen
Timişoara ar putea găzdui semifinala Ligii Europei la box în luna februarie şi ar putea purta noroc încă o dată echipei României în drumul către finala competiţiei. După ce a trecut cu bine peste grupe, team-ul tricolor va înfrunta echipa din Debrecen în penultimul act al întrecerii.

Echipa României s-a calificat în semifinalele Ligii Europei la box graţie succesului obţinut în Sala Constantin Jude din Timişoara, în luna octombrie, în partida cu slovacii de la Komano. Timişorenii s-au achitat perfect de sarcina de gazdă a galei din urmă cu trei luni şi drept recompensa pot primi găzduirea unei noi gale. E vorba de meciul din semifinale cu Debrecen, programat în luna februarie.

„Vrem să organizăm la Timişoara şi semifinala cu echipa din Debrecen şi chiar finala competiţiei. Am anunţat acest lucru la forul care organizează întrecerea. Şi adversarii noştri şi-au exprimat dorinţa de a-l organiza. Chiar dacă conducerea federaţiei e din Ungaria, noi sperăm să primim organizarea pentru că toată lumea a fost încântată de gala de la Timişoara”, a anunţat Ioan Mihai, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Box Timiş.

Meciul cu Debrecenul se desfăşoară într-o singură manşă şi câştigătoarea va înfrunta în finală învingătoarea duelului dintre Gladiator Gyor (Ungaria) şi KO Galanta (Slovacia).

Echipa României participă sub denumirea de Motorul Silva Lazăr Arad şi foarte probabil va fi şi de această dată întărită cu mai mulţi boxeri din lotul naţional.

„Fireşte că vrem să aducem sportivi din lotul naţional, dar trebuie să şi putem, iar programul lotului naţional să ne permită acest lucru. Încă nu a fost bătut în cuie nici programul lotului şi nici cel al competiţiei…”, a mai explicat Ioan Mihai.

C. O.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor