Timişoara îşi schimbă faţa

1Comentariu
Timişoara îşi schimbă faţa
Ministerul Federal al Cooperării Economice şi Dezvoltării din Germania (BMZ) a promis să acorde sprijin autorităţilor locale din Timişoara în proiectul privind reabilitarea clădirilor din cartierele istorice din oraş.

Timişoara are cea mai extinsă zonă protejată de monumente istorice din România. Problema principală care se ridică în prezent este starea faţadelor majorităţii acestor imobile şi imposibilitatea financiară a coproprietarilor lor să le restaureze.

În acest sens este necesară implementarea acestui program participativ de reabilitare şi restaurare a zonei la care să participe reprezentanţii mediului economic din zonă, locatarii, autorităţile locale şi organizaţii ale societăţii civile sau guvernamentale române sau străine. Implementarea proiectului este prevăzută pentru începutul anului viitor, lucrul efectiv urmând să înceapă la mijlocul acestei luni, iar perioada de derulare fiind până în decembrie 2008.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor