Timişoara în revistă

1Comentariu
La Infocentrul turistic al Primăriei Timişoara a fost lansat ieri, în prezenţa viceprimarului Adrian Orza, primul album de prezentare a oraşului de pe Bega.

Publicaţia a fost realizată de autorităţile locale împreună cu o firmă privată. Anuarul „Welcome to Timişoara” este un mijloc de prezentare a Timişoarei şi a regiunii Banat. Publicaţia, integral în limba engleză are 164 de pagini şi este tipărită pe hârtie lucioasă. „Welcome to Timişoara” se adresează oaspeţilor hotelurilor de trei şi patru stele, oameni de afaceri, directori de companii, turişti, diplomaţi şi oaspeţi ai Primăriei din Timişoara.

Pe lângă ediţia generală firma a publicat şi ediţii personalizate pentru şase hoteluri de lux şi alte două societăţi comerciale din Timişoara, vizitatorii oraşului beneficiind de informaţii despre: istoricul oraşului, proiectele de dezvoltare, posibilităţile de investiţii, oportunităţile de afaceri, locurile de petrecere a timpului liber, shopping, relaxare. Firma a editat un număr suplimentar de exemplare nepersonalizate pentru a fi distribuite gratuit consulatelor din Timişoara şi ambasadelor din Bucureşti.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor