Timisoara devine, timp de patru zile, capitala badmintonului

De M. Hoster
Reactualizat la:
Timisoara devine, timp de patru zile, capitala badmintonului
Timisoara devine, timp de patru zile, capitala badmintonului
Unul dintre cele mai importante turnee de badminton din această parte a Europei va avea loc de joi până duminică, la Timişoara. La Banu Sport se va desfășura Ni-Ling Romanian International, concurs inclus în cadrul Circuitului European de Badminton. Participarea va fi una la cel mai înalt nivel: înscrierile includ 170 de jucători provenind din 33 de ţări de pe cinci continente. Mare parte dintre aceştia fac parte din topul primilor 100 de sportivi din lume.

Evenimentul este unul extrem de important, fiind singurul inclus în Circuitul European. Valoarea totală a premiilor este de 5000 de dolari. “Păstrăm tradiţia turneelor internaţionale organizate la Timişoara. Aici este leagănul badmintonului din România şi merită toată atenţia noastră. Este o oportunitate şi pentru sportivii români să se facă remarcaţi şi să urce în clasamentele mondiale”, a declarat Animona Huţu, preşedintele Federaţiei Române de Badminton.

Prin intermediul acestui turneu se doreşte promovarea sportului cu fluturaş mai ales în rândul tinerilor. În acest scop, la Timişoara a fost iniţiat un proiect în mai multe şcoli  prin care acolo este susţinut badminton în cadrul orelor de educaţie fizică. “Am iniţiat un program pilot, cu 9 şcoli din Timişoara unde să se predea badmintonul. Sportul este important pentru copii şi pentru sănătate şi trebuie să învăţăm să ne bucurăm de el”, a mai declarat Animona Huţu. Director al turneului a fost numit timişoreanul Florin Posteucă, unul dintre cei mai de succes badmintonişti din România.

Revenind la turneu, acesta va demara joi la 10, în acea zi ultimele meciuri fiind programate la ora 18:00. Vineri sportivii vor intra în arenă de la ora 9:00 şi ultimele meciuri sunt programate la 18:00. Sâmbătă vor avea loc sferturile de finală între orele 10:00 şi 13:30, iar semifinale între 16:00- 19:30. Duminica sunt programate finalele, de la ora 10:00 până în jurul orelor 14:00. Vor fi partide de simplu, dublu şi dublu mixt.

Intrarea spectatorilor la eveniment este gratuită.

Concursul timişorean va ajuta şi la obţinerea de către Timişoara a titlului de Capitală Culturală Europeană.

Timisoara capitala culturala, promovata la Internationalele de Badminton ale Romaniei



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor