Timișoara curată! Robu, despre angajații voluntari: Li s-a cerut, dar nu au fost obligați. Poliția Locală își va face datoria

În plină campanie de curățenie generală, primarul Nicolae Robu recunoaște că polițiștii locali n-au fost preocupați să-i amendeze pe cei care aruncă gunoaie pe jos, confundând pavajul cu coșul de gunoi. Aproape 250 de angajați ai societăților Primăriei Timișoara au ieșit să măture străzile orașului în această săptămână, dar au făcut-o voluntar, susține primarul Nicolae Robu. Munca lor n-a ținut însă prea mult, pentru că, la scurt timp după ce au făcut curățenie, gunoaiele au apărut iarăși pe pavaj, cel puțin în centru. Revoltat de situație, edilul-șef a pus polițiștii în civil în zonele aglomerate, pentru a-i prinde pe cei certați cu legea. Spune că acum Poliția Locală își va face datoria.