Confederația Caritas România dorește să vină în ajutorul celor care suferă în Siria, respectiv celor care s-au refugiat în țările vecine (Liban, Iordania, Turcia).
Colecta se va desfășura duminică, 19 februarie, în bisericile catolice, dar sunt și conturi deschise în lei și în euro pentru donații.
Colecta organizată de Confederația Caritas România va sprijini Caritas Siria în implementarea programelor destinate refugiaților interni, dar și populației din provincia Tartous din vestul Siriei. Zona de coastă a Siriei este un teritoriu relativ sigur și o destinație preferată pentru mulți oameni strămutați din cauza războiului și a violențelor în localitățile lor de origine. Provincia Tartous găzduiește astăzi peste 43.000 de familii de refugiați interni. Cei mai mulți dintre ei au închiriat mici spații de locuit, dar plata chiriilor, asigurarea alimentelor, iar, în caz de nevoie, a medicamentelor și finanțarea educației copiilor depășesc cu mult posibilitățile financiare ale acestor familii.
6.5 milioane de persoane sunt strămutate intern în Siria, din cauza conflictului. După cinci ani de conflict, care a provocat distrugerea țării, Siria a cunoscut în 2016 o creștere de violență și confruntări sângeroase între forțele armate în toate provinciile și orașele, înainte considerate relativ mai sigure. Necesitățile umanitare continuă să crească, migrarea populației este în creștere și o întreagă generație de copii este expusă la război și violență, lipsită de serviciile de bază, educație și protecție.
De la începutul crizei, Caritas Siria este alături de oamenii afectați de război. De atunci organizația a sprijinit peste 50.000 de familii (357,428 persoane fizice) afectate de conflict.
Dacă doriţi să sprijiniţi victimele din Siria puteţi să contribuiţi la colecta care se va organiza în bisericile catolice în data de 19 februarie sau să donaţi direct în conturile:
Cont în Lei:
Confederatia Caritas Romania
Unicredit Tiriac Bank
RO78 BACX 0000 0000 3011 7510
Cont în EURO:
Confederatia Caritas Romania
Unicredit Tiriac Bank
RO07 BACX 0000 0000 3011 7042.
Citiți principiile noastre de moderare aici!