Timisoara ar putea avea doua Poli la fotbal

De M. Hoster
Reactualizat la:
Timisoara ar putea avea doua Poli la fotbal
Timisoara ar putea avea doua Poli la fotbal
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, le cere fanilor să renunţe la „talibanizarea” opţiunilor în ceea ce priveşte viitorul fotbalului în oraşul de pe Bega. Soluţiile propuse pentru revigorarea acestui sport nu prea pot include formaţia actuală a lui Poli, dar edilul vine cu o propunere inedită: Timişoara ar putea avea două „Poli” în fotbal.

Chiar dacă soluţia propusă de autorităţi pentru ca Timişoara să nu dispară din prim-planul fotbalului românesc nu prea se referă la „Politehnica” adevărată, Nicolae Robu le cere fanilor să fie îngăduitori şi să accepte noua formaţie aşa cum au făcut-o cu Poli AEK, de exemplu. Iar motivaţiile oferite pentru această solicitare sunt pertinente. Este clar pentru toată lumea că pe actuala societate comercială a lui Marian Iancu nu se poate continua sub nicio formă, găurile lăsate de acesta fiind mai mari decât cele din şvaiţer. În aceste condiţii, trebuie avute în vedere alte variante. Printre acestea se numără şi eventuala fuziune cu Recaşul sau chiar şi altă echipă şi mutarea acesteia la Timişoara, dar şi un eventual loc oferit Timişoarei în liga secundă, la fel cum s-a întâmplat în cazul Craiovei. Suporterii au spus un NU clar unor asemenea opţiuni, ei spunând că decât cu asemenea artificii mai bine să nu mai existe niciun fel de Poli în prim-planul fotbalului românesc. Totuşi, aceşti suporteri uită că Timişoara a mai trecut prin asemenea episoade, iar cel mai evident este chiar cel cu Poli AEK. Echipa a fost acceptată de public şi chiar a făcut rezultate în faţa a zeci de mii de timişoreni prezenţi pe Stadionul „Dan Păltinişanu”.

Robu a cerut renunţarea la „talibanizarea” opţiunilor şi acceptarea situaţiei existente. “Ca să putem juca în Liga a II-a trebuie să acceptăm nişte realităţi. Eu îmi amintesc tribunele pline cu toate că echipa se numea Poli AEK. Suntem într-o situaţie asemănătoare… Dacă această nouă echipă va fi gestionată de autorităţi, universitate şi oameni din Timişoara, foşti fotbalişti, de ce nu am putea să ne batem la vârf?”, a declarat Nicolae Robu, în cadrul unei emisiuni săptămânale a postului TVR Timişoara. O asemenea echipă de top este absolut necesară şi pentru a putea solicita eventuale fonduri europene sau de la buget pentru un stadion nou la Timişoara.

„Noi ne dorim un nou stadion modern pentru Timişoara. Acesta se poate realiza fie din fonduri guvernamentale, fie din fonduri europene, cu sprijinul autorităţilor. Cum poţi să ceri un stadion nou, de 30-40.000 de locuri, dacă nu ai la ce să îl foloseşti, dacă nu ai fotbal la cel mai înalt nivel?”, a mai spus Robu.

El a mai oferit şi o soluţie care ar putea împăca fanii. Universitatea Politehnica a păstrat activă o formaţie, ASU Politehnica, care evoluează în Campionatul Municipal. Dacă cineva este dispus să înceapă de la zero şi să investească bani într-un asemenea proiect este binevenit. „Noi avem această echipă, joacă chiar studenţii noştri aici. Ea evoluează în Campionatul Municipal şi an de an obţine primul loc, dar noi preferăm să nu evoluăm în eşalonul secund. De fapt, această echipă este cea mai adevărată continuatoare a activităţii clubului Politehnica, înfiinţat în 1920. Iar această echipă ar putea creşte de la an la an. Dar cum aş putea să cer bani de la consiliul local sau de la judeţ pentru o echipă din Municipiu?”, a mai declarat Robu.

În aceste condiţii, în câţiva ani Timişoara ar putea avea două „Poli” care să evolueze la cel mai înalt nivel. Ce se va face când „Poli” de jucărie va ajunge alături de echipa hibrid, „altoi” cum a fost numită de Ion V. Ionescu, cunoscutul antrenor timişorean, rămâne de văzut. Până atunci rămâne de văzut dacă Timişoara va ajunge în această situaţie. Cert este că în acest moment oraşul nu are nicio echipă, niciun fel de jucători şi nimeni nu ştie ce se mai poate întâmpla. Cu o lună şi jumătate înainte de debutul ligii B!

Druckeria vrea ca Poli Timisoara sa-si reia activitatea de la zero, pe o noua societate



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor