Timişoara, altfel decât în centru

11Comentarii
Timişoara, altfel decât în centru
„Nu avem apă, nu avem canalizare, curentul e foarte slab, parcă stăm la lampă, pe strada nu se poate intra şi nu avem nici trotuare, nu avem nimic” – aşa arată o stradă, Colonia Slavic, dintr-un cartier periferic al Timişoarei, Plopiul, în anul 2009.

De toate aceste lucruri s-au plâns oamenii care
locuiesc aici, la şedinţa Consiliului
consultativ
de cartier Plopi-Kuncz de marţi,
în faţa viceprimarului Sorin
Grindeanu.
Locuitorii din Colonia Slavic au
reclamat faptul că nu au apă şi canalizare
– „salvarea” lor ar fi ca primăria
să foreze o fântână în
zonă -, curentul lasă de dorit,
n-au acces pe stradă din cauză că aceasta
este plină de hârtoape şi noroi, trotuarele
sunt impracticabile, iar cei de la Retim nu-i prea
vizitează. Pe stradă nu intră nici salvarea,
nici taxiurile, se plâng cei de aici. „Strada
Colonia Slavic e ultima stradă din
Plopi, ultima în toate
privinţele. Suntem ignoraţi, deşi şi
noi plătim impozite, şi noi facem parte din
Timişoara. Drumul e impracticabil,
nici trotuare nu avem, circulăm pe o bordură
(…) Albi, negri, cum suntem, suntem oameni”, le-a
atras atenţia oficialilor din primărie, la
şedinţa de marţi, una din locuitoarele de pe
această stradă. Viceprimarul le-a promis
oamenilor că în primă fază se va face
o fântână în zonă şi va fi
pietruit drumul pentru a se putea circula. Apa,
canalizarea
şi asfaltarea
sunt încă departe. Edilul le-a
explicat celor care locuiesc în astfel de
condiţii că în această lună va fi
aprobat bugetul local şi… că nu se ştie
dacă se vor găsi bani pentru canalizare, eventual
lucrările ar putea fi făcute cu
ţârâita pe strada lor, în decurs de
doi ani. „Lucrurile care se pot face urgent sunt
realizarea unei căi de acces în Colonia
Slavic
, pentru că în acest moment chiar
nu au o cale de acces, simplă, cu pietre, astfel
încât să se poată intra şi
ieşi, precum şi forarea unei fântâni.
Retimul îşi face simţită prezenţa
în zonă, dar se pare că nu atât de
des pe cât ar trebui. Am notat aceste lucruri, sunt
lucruri care, în cartierele mărginaşe ale
Timişoarei, nu sunt ieşite din comun. Şi
asta este Timişoara, nu este doar cea din centru, din
Piaţa Operei
”, a declarat
Grindeanu Cât despre locuitorii din
Kuncz, unde mulţi oameni nu sunt
proprietari pe terenurile de sub casele lor, primăria
va iniţia o hotărâre de consiliu local
privind concesionarea sau vânzarea acestor terenuri,
după ce Ministerul Agriculturii a
renunţat la dreptul de administrare a lor în
favoarea municipalităţii.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor