Timişoara a mai pierdut 1,5 milioane lei la reabilitarea termică!

4Comentarii
Timişoara a mai pierdut 1,5 milioane lei la reabilitarea termică!
Ministerul Dezvoltării ne-a tăiat, din nou, din banii de reabilitare termică, susţin reprezentanţii Primăriei Timişoara. Suma pentru lucrările de intervenţie a fost redusă cu aproximativ 1,5 milioane lei. Şi asta, în condiţiile în care banii de la guvern nu ajungeau oricum pentru reabilitarea termică a tuturor celor 72 de blocuri care au fost cuprinse în programul naţional în acest an.

În primă fază, municipalitatea timişoreană a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei circa 20.000.000 lei pentru cele peste 70 de blocuri. Conform legii, guvernul acoperă 50% din costuri, autorităţile locale 30%, iar asociaţiile de proprietari restul de 20%. Timişoara n-a primit însă decât 228.000 lei, cu promisiunea că… va mai primi. În luna august s-au primit, în sfârşit, 13.701.601 lei credite de angajament (limita maximă în care se pot contracta lucrări), din care credite bugetare 4.824.813 (limita maximă în care se pot efectua plăţi anul acesta). Suma de la minister a fost redusă însă ulterior, în urma rectificării de buget, au anunţat reprezentanţii primăriei, în condiţiile în care licitaţiile pentru atribuirea lucrărilor de reabilitare sunt în curs.

Timişoara a rămas cu 12.220.578 lei credite de angajament, din care 3.343.790 lei credite bugetare, limita în care se pot efectua plăţi anul acesta, a anunţat, marţi, viceprimarul Sorin Grindeanu. Cu toate acestea, oficialii municipalităţii spun că vor fi demarate lucrările de reabilitare la toate imobilele. “În urmă cu o lună ni s-a aprobat o sumă care ne-a permis să dăm drumul la licitaţii, pentru toate cele 72 de blocuri, chiar dacă suma nu era suficientă, pentru că nu am vrut să facem discriminări între locatari. Între timp, am mai primit o notă de la Ministerul Dezvoltării, prin care ni se reduce această sumă cu aproximativ 1,5 milioane de lei. Ar fi o bătaie de joc să ne oprim acum. O să vedem, când tragem linie la licitaţii, care e diferenţa pe care trebuie să o acoperim. Cred că oricum unele din lucrări nu vor putea fi executate integral anul acesta şi vom încerca să ne întindem şi pe bugetul de anul viitor. Sper ca la rectificările viitoare să putem să accesăm sumele necesare, în valoare de 50%. Dacă se mai vine cu o rectificare de genul ăsta, nu ştiu cum vom putea să suplinim“, a declarat Grindeanu.

În ceea ce priveşte licitaţia, de luni a început deschiderea ofertelor, iar până în 15 septembrie vor fi deschise toate. Vor câştiga constructorii care vin cu cele mai avantajoase oferte din punct de vedere economic, va conta în proporţie de 60% preţul şi 40% durata de execuţie. Lucrările propriu-zise ar putea demara în luna octombrie, cu alte cuvinte cu puţin înainte de începerea iernii.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor