Timisoara a fost invinsa in derby-ul banatean al amicalelor

Timisoara a fost invinsa in derby-ul banatean al amicalelor
Handbal Club Municipal Timişoara a continuat seria meciurilor amicale. De această dată a urmat o serie de două întâlniri cu vecinii de la UCM Reşiţa. Din păcate, tradiţia s-a păstrat şi seria victoriilor directe ale handbaliştilor reşiţeni în faţa celor timişoreni a continuat şi cu prilejul amicalelor disputate marţi, 10 august şi miercuri, 11 august.

Cărăşenii s-au impus pe teren propriu graţie lotului mai valoros, dar şi a jucătorilor disponibili mai numeroşi decât în tabăra timişoreană.

În prima partidă, Reşita a câştigat cu 39-24 (19-9). Singurul indisponibil al vicecampionilor a fost Stamate; în schimb, la timişoreni au lipsit din nou destul de mulţi jucători. Este vorba de Şimicu, Ursu, Cotinghiu, Sabin Ignat, David şi Cristescu, toţi accidentaţi. Principalii marcatori ai partidei au fost Ghionea şi Petrea câte 6 goluri, pentru UCM Reşiţa, respectiv Vaidasigan cu 5 reuşite, Pârvan şi Mirkovic câte 4 goluri.

În al doilea meci, UCM Reşiţa a întrecut Politehnica Municipal cu 36-27 (16-11). De această dată, jocul a fost ceva mai strâns, tot Valentin Ghionea a marcat cele mai multe goluri, pentru vicecampioni, cu 8 reuşite. De partea cealaltă, Politehnica Municipal a resimţit, din nou, lipsa unor jucători pentru postul de inter, handbalişti care să fie periculoşi pentru poarta adversă. Miercuri, Spahic a înscris 6 goluri, iar Corlija 4. Au lipsit şi de data aceasta interii Alexandru Şimicu, Sabin Ignat şi Radu David.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !