Timisenii defavorizati sunt ajutati sa se reintegreze in societate

De Adriana Ardelean
2Comentarii
Timisenii defavorizati sunt ajutati sa se reintegreze in societate
Timisenii defavorizati sunt ajutati sa se reintegreze in societate
Timișorenii care fac parte din grupuri vulnerabile primesc o șansă pentru a fi reintegrați în societate, prin intermediul unul program cu finanțare europeană. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş în colaborare cu Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany şi Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare Socială şi Inovare au accesat un proiect prin care timișenii vor fi ajutați să își găsească o ocupație și un loc de muncă.

Proiectul „Participarea pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile din judeţul Timiş” vizează 270 de persoane, dintre care 30 de persoane cu dizabilităţi, 70 de persoane de etnie rromă şi 25 de tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului.  Cu aceștia vor lucra 30 de specialiști şi 15 voluntari.

“Scopul proiectului vizează facilitarea accesului pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile din judeţul Timiş, în special din comunităţile rurale şi/sau izolate, prin furnizarea unui program de servicii integrate, destinat educaţiei şi formării acestora, precum şi promovării oportunităţilor de ocupare. Prin intermediul proiectului, se va dezvolta un pachet integrat de măsuri adresat inserţiei socio-profesionale a grupurilor vulnerabile”, transmit inițiatorii proiectului.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Valoarea sa este de 2.240.344,00 lei, din care finanțarea nerambursabilă acoperă 2.006.720,93 lei, iar bugetul național va finanța 188.816,19 lei. Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany contribuie cu 36.871,00 lei, iar Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare Socială şi Inovare cu 7.935,88 lei. Proiectul se desfășoară în perioada 1 martie 2013 – 28 februarie 2015.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor