Timişenele, din rău, în mai rău

1Comentariu
Timişenele, din rău, în mai rău
Ciuca bătăilor” în B2. CFR Timişoara şi Fortuna Covaci merg pe aceeaşi pantă descendentă de la începutul campionatului… din eşec în eşec. Nimic nou nici în runda cu numărul 5, ambele timişene pierzând din nou pe teren propriu.

CFR a avut cel mai accesibil adversar de la începutul sezonului, dacă ne gândim la faptul că nici Turda nu obţinuse puncte după patru runde. Totuşi, echipa de pe meleagurile Arieşului are şi câţiva jucători de valoare, iar aceştia au făcut diferenţa în minutul 77, când Florin Anghel a finalizat cu lob o acţiune şcoală a oaspeţilor. Ceferiştii rămân fără punct, şi fără gol marcat, demonstrând că liga a II-a este o căciulă mult prea mare pentru ei. Meciul dintre „dacii liberi” covăceni şi „şepcile roşii” din Cluj a fost dezechilibrat. Chiar dacă au avut şi unele momente bune, gazdele nu au rezistat în faţa unei echipe mult superioare. A fost doar 0-3, însă scorul putea fi mult mai sever. Fostul polist (de la echipa a II-a) Adi Popa a deschis scorul în minutul 25, „Sisi” Szilagy la majorat în minutul 54, iar rezerva Ţene a stabilit scorul final în minutul 75, 0-3. Covăcenii sunt pe penultimul loc, cu doar un punct agonisist în 5 runde şi se anunţă vremuri grele pentru echipa fraţilor Macavei.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor