Timişenele din B2 au deplasări accesibile în runda a 6-a

cfr timisoara, covaci, sport, fotbal
cfr timisoara, covaci, sport, fotbal
CFR Timişoara şi Fortuna Covaci, adică echipele reprezentante ale judeţului Timiş în B2 sunt pe ultimele două locuri în clasament, după primele 5 runde. Este clar, lipsa de valoare, respectiv experienţă sunt motivele principale pentru aceste clasări. Totuşi, cele două echipe pot puncta în ierarhie, în runda a 6-a.

CFR putea obţine primul punct în ultima etapă de campionat, contra Arieşului Turda. A fost 0-1 pentru oaspeţi în cele din urmă, iar feroviarii au rămas fără punct şi fără gol marcat. În jocul elevilor lui Florin Bugar s-a simţit totuşi un început de omogenitate, care poate da speranţă în următoarele jocuri. Feroviarii joacă sâmbătă la Deva, cu Mureşul, şi tehnicianul tinerilor ceferişti crede că formaţia sa poate exploda în următoarele jocuri. De cealaltă parte, Fortuna Covaci merge la Turda şi speră la prima victorie, dar nici remiza nu este de aruncat. „Dacii liberi” au obţinut un singur punct până acum, şi au pierdut altele printre degete, astfel că şi situaţia lor din clasament este îngrijorătoate. Iată cum caracterizează patronul echipei Florin Macavei, petru site-ul oficial al Fortunei începutul de sezon: „Păi avem un punct. A fost un început de sezon foarte greu, având în vedere echipele cu care am jucat. În unele meciuri s-a văzut diferenţa de valoare, de exemplu la Rm. Vâlcea şi cu Universitatea Cluj, iar în alte meciuri am avut ghinion. Eu sunt optimist în continuare, sper să ne revenim şi să facem şi ceva puncte. Va fi o deplasare grea, având în vedere că şi Turda stă rău în clasament. Este o oportunitate pentru noi să luăm nişte puncte. Turda are o echipă mai experimentată, dar măcar aici putem spera să avem şanse”. Deva – CFR şi Turda – Covaci se dispută sâmbătă de la orele 11.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor