TimesNewRoman, Decat o Revista si FITS la cea de-a sasea editie a Conferintei PRbeta

Reactualizat la:
TimesNewRoman, Decat o Revista si FITS la cea de-a sasea editie a Conferintei PRbeta
ADVERTORIAL. Cultura, divertismentul și educația sunt câteva dintre domeniile abordate în cadrul Conferinței PRbeta 2016, care va avea loc pe 11 și 12 mai, la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”. Printre specialiștii în comunicare care vor vorbi despre tendințele în domeniu și vor prezenta studii de caz relevante sunt: Ovidiu Eftimie, blogger și redactor coordonator la Times New Roman, Cristian Lupșa, Redactor Șef la Decât o Revistă sau Cristian Radu, director executiv al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. A doua zi este dedicată workshop-urilor, care vor aduce în atenția celor prezenți strategii și exemple de bune practici din cadrul unor agenții prestigioase și a unor branduri de renume.

În prima zi, dedicată Conferinței, vor fi patru secțiuni: Conținut de calitate, Comunicare Culturală, CSR – Studii de caz și Dezbatere. În cadrul primei secțiuni vor vorbi Cristian Lupșe (Redactor Șef la Decât o Revistă), Anca Nuță (Identity & Communication Director la UniCredit), Răzvan Căpănescu (Chief Creative Officer la Leo Burnett Group România), Ovidiu Eftimie (blogger și redactor coordonator la Times New Roman). În cea de-a doua vor susține prezentări Cătălin Anchidin (Specialist în comunicare a industriilor creative), Vlad Tăușance (Director Artistic la Fundația Baia Mare 2021), Cristian Radu (Director Executiv Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu) și Lucian Mircu (Co-organizator Ceau, Cinema!) Studiile de caz din cea de-a treia secțiune vor fi prezentate de Orange, McDonald`s și Danone și PRbeta. La dezbatere vor participa: Mugur Pătrașcu (Managing Director Screen Native), Monica Jitariuc (Managing Partner MSLGroup The Practice), Cristian Manafu (Event Planner, Social Media Trainer & Consultant, Blogger și Laura Pătruț (Membru în Comitetul Director al Colegiului Psihologilor din România).

PRbeta se implică activ în comunitate și oferă atât studenților, cât și pasionaților de comunicare, încă din 2011, oportunitatea de face primii pași în domeniu. Îndrumați de specialiști cu experiență care consideră că învățarea este un proces continuu, participanții la tradiționalele workshop-uri PRbeta învață cum să construiască și să implementeze strategii, ținând cont de tendințe.

„Sunt sesiuni de învățare intensă, cu studii de caz concrete și parte aplicativă clară. Au fost interactive, amuzante și educaționale. Mi-a plăcut în special că “mentorii” au găsit modalități să te impulsioneze să fii activ oferind premii, consultanță și oportunități de afirmare” spune Laura Iancu, participantă la workshopurile dedicate studenților.

„Am participat cu mare drag la workshop-urile PRbeta și le recomand oricui. Deși de câțiva ani s-au înmulțit ofertele de conferințe și workshop-uri, foarte puține dintre acestea sunt susținute de oameni care chiar practică, zi de zi, această meserie, cu rezultate notabile și cu posibilitatea de a oferi exemple concrete. În prima zi a workshop-ului de comunicare din Oradea, clarificarea bazelor teoretice mi-a fost de mare ajutor; deși lucrez de câțiva ani în marketing și comunicare online, de multe ori simt că-mi lipsesc bazele teoretice, așadar abordarea clară și concisă m-a ajutat să-mi clarific conceptele și să am o abordare analitică a campaniilor.”, spune Gabriela Popa, participantă la workshop-urile PRbeta.

Cea de-a doua zi este dedicată workshop-urilor: Comunicarea în Social Media, susținut de Alex Ciucă, Comunicarea de brand și produs, susținut de Claudia Tocilă, PR clasic în comunicarea modernă, susținut de Oana Bulexa, Comunicarea evenimentelor culturale, susținut de Oltea Zambori, Campaniile de PR – de la brief la rezultate, susținut de Crenguța Roșu și Empatia în relația cu presa și bloggerii, susținut de Ruxandra Predescu.

Prețul unui bilet la Conferință este de 230 lei+TVA, iar prețul unui workshop este de 99 lei+TVA. Pentru a susține educația tinerilor, studenții beneficiază de un discount de 50% la achiziționarea biletelor pentru Conferință. Înscrierile se fac online, atât pentru Conferinţă, cât şi pentru Workshop-uri, pe site-ul www.prbeta.ro/conferences.

Parteneri media: IQads, SMARK.ro, PR România, Business News, Marketing 2.0, Ctrl-D, Revista Altfel, altRadio, TION, PFC, 24 FUN.
Parteneri: Danone, Orange, UniCredit Bank, McDonalds, Aqua Carpatica, Sâmburești, Fornetti, Autonom Rent-a-Car.