Tichetele cadou, „dar“ luat de Guvern!

CLUJ-NAPOCA. Tichetele cadou promise profesorilor pentru sărbătoarea Paştelui nu vor mai putea fi acordate din cauza unei ordonanţe date de Guvern dată ieri dimineaţă. VIDEO

Ordonanţa de Guvern publicată în Monitorul Oficial interzice acordarea de către autorităţile locale a tichetelor cadou pentru profesori. Suma alocată de către bugetul local al municipalităţii este de 900.000 de lei, iar valoarea unui tichet cadou ar fi fost de 170 de lei. „Această ordonanţă reprezintă o sfidare fără precedent din partea Guvernului la adresa administraţiior locale şi la adresa profesorilor. Nu am cerut un ban de la Guvern pentru a acorda aceste tichete gratuite pentru profesori”, a mai menţionat primarul Emil Boc. Din 1 aprilie, Primăria Cluj-Napoca a început să vireze către şcoli o parte din aceşti bani pentru tichetele cadou, iar unii profesori au beneficiat deja de acest premiu. „Avantajul este că la Cluj am apucat deja să dăm o parte din tichete la unele şcoli, iar banii daţi sunt bine daţi. Nu o să cer niciun ban înapoi. Oricum legea nu are valabilitate decât pentru viitor”, a specificat edilul. Potrivit edilului toate formele de premiere sunt interzise de această ordonanţă. Din acest motiv cel de-al 13-lea salariu nu va mai putea fi dat anul acesta ca premiu, acesta se va putea da doar în 2009.

Câţi profesori s-au bucurat de primele tichete cadou?
5.351 de profesori au primit câte un tichet cadou în valoare de 150 de lei cu ocazia zilei de 8 martie. Valoarea totală a tichetelor cadou a fost de peste 800.000 de lei, bani din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca.

Mihaela Hiticaş
mihaela.hiticas@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !