Deficiențele de auz sunt greu de sesizat în lipsa unui control de specialitate. Surditatea este afecțiunea cu cea mai mare incidență de la noi din țară, ce ajunge depistată de cele mai multe ori abia în jurul vârstei de 2 ani, când șansele de recuperare a capacității de vorbire a copilului sunt cu mult mai reduse. Testarea se va face gratuit și la maternitățile din Timiș.
Programul va funcționa și în maternitățile din Timiș, ca de altfel în toată țara, începând din anul 2017. Vor fi dotate cu aparatură modernă de screening auditiv 335 de unități medicale de stat din România. Deocamdată programul funcționează în trei maternități din București.
Ministerul Sănătății a lansat Programul Național de Screening Auditiv pentru Nou-Născuți și un sistem informatic național de evidență a rezultatelor testelor auditive, dezvoltat cu ajutorul GovITHub. Toate datele din aparatele de screening vor fi centralizate în vederea raportării ulterioare. Se va implementa și o funcționalitate prin care părinții vor primi notificări prin SMS pentru a se prezenta la controale.
Programul Național de Screening Auditiv pentru Nou-Născuți a început deja în trei maternități din București (Polizu, Filantropica și Pantelimon – unde există deja aparatură modernă de screening auditiv care permite descărcarea și folosirea ulterioară a rezultatelor testelor în aplicația informatică) și va fi extins la nivel național în 2017.
Citiți principiile noastre de moderare aici!