Terenurile italienilor din Timiş vor fi în final lucrate

1Comentariu
Terenurile italienilor din Timiş vor fi în final lucrate
Timişoara - Oraşul de pe Bega este într-adevăr un punct important pentru comunitatea italiană din România, aceasta fiind confirmată luni, când la Timişoara a sosit Mario Cospito, noul ambassador al Italiei la Bucureşti. „Este prima mea deplasare în teritoriu de la preluarea postului de ambasador”, a declarat Cospito la sediul Prefecturii Timiş.

El s-a întâlnit aici cu prefecut Ovidiu Drăgănescu, cu vicele CJT Adam Crăciunescu şi cu primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, dezbaterile fiind axate pe problemele comunităţii italiene, ale afacerilor derulate de aceştia aici dar şi despre intensificarea legăturilor culturale dintre Italia şi Timişoara. „Am cerut sprijinul reprezentantului Consiliului Judeţean pentru predarea limbii italiene la Universitate”, a mai declarat Cospito. După-masă, ambasadorul Italiei a vizitat şi Centrul Cultural Italian din Centrul Timişoarei. Discuţiile legate de afacerile italienilor în regiunea de vest au fost de asemenea abordate. Suprafeţele mari de teren arabil deţinute de italieni aici dar nelucrate au fost punct important în discuţiile purtate. „Este adevărat că mulţi cetăţeni italieni deţin mari suprafeţe arabile în Timiş. Dar concentrarea de terenuri s-a realizat doar datorită valorii foarte mici de piaţă a acestora. Multe au fost achiziţionate într-adevăr, în scop speculativ, pentru revânzarea ulterioară. Sunt sigur că aceste terenuri vor fi în curând lucrate şi vor produce”, a mai afirmat Mario Cospito. Pentru a reliefa cumva situaţia existentă el a dat ca exemplu numeroase proprietăţi vechi din Toscana, cumpărate în anii 80 de nemţi, englezi sau olandezi. Respectivele proprietăţi au fost lăsate în stadiul în care au fost cumpărate pentru mulţi ani dar în anii 90 au fost renovate şi în multe cazuri au ajuns să producă vinuri toscane, obţinute de aceşti englezi sau olandezi.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor