Terenurile de sport din incinta scolilor – unele sunt deschise doar pe hartie pentru toata lumea

De Alina Strugariu
Reactualizat la:
3Comentarii
Terenurile de sport din incinta scolilor – unele sunt deschise doar pe hartie pentru toata lumea
© Terenurile de sport din incinta scolilor – unele sunt deschise doar pe hartie pentru toata lumea (foto: arhiva)
La aproape 2 luni de la dispoziţia dată de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, cu privire la deschiderea terenurilor de sport ale şcolilor pentru toată lumea, cititorii Tion.ro continuă să ne sesizeze că unele sunt impracticabile. Mai exact, au lacătul pus şi oamenilor dornici să facă sport nu li se permite accesul. Vedeţi în continuare ce motive se invocă.


O astfel de situaţie ne-a fost sesizată de această dată la Liceul „Grigore Moisil”.

Pentru că toată săptămâna trecută a plouat, și terenurile de iarbă erau impracticabile, am fost sâmbătă și duminică (22 și 23 august), împreună cu copiii mei, să încercăm să jucăm fotbal pe terenurile asfaltate de la Liceul Grigore Moisil. Bazându-mă pe dispoziția primarului privind deschiderea terenurilor pe perioada vacanței. Surprinzător (sau nu), în ambele zile porțile de la liceu erau încuiate și nici urmă de portar cu care să port o conversație. Fiul meu cel mare (care e elev la acest liceu) a fost dezamăgit. Vă rog să mă ajutați să aflu dacă dispoziția primarului trebuie pusă în aplicare sau a fost cumva între timp retrasă. Mai sunt 6 săptămâni din vacanța școlară și doresc să știu cum stau lucrurile de fapt”, ne-a scris cititorul nostru.

Reprezentanţii Primăriei Timişoara spun că dispoziţia nu a fost nicidecum retrasă, dar că la unele şcoli situaţia este mai delicată: nu există personal de pază şi nu există peste tot acces separat către terenurile de sport.

Noi am solicitat să se pună în aplicare dispoziţia domnului primar, fiecare director de şcoală a încercat să deschidă terenurile, dar unele au sistem de alarmă. Programul este de la 8 la 16, de exemplu, şi atunci la 16, aşa e făcut sistemul de alarmă, se închide tot. Şcoala este sub alarmă, poarta se închide… Noi vom încerca să găsim soluţii din mers. Trebuie să creăm accese separat acolo unde este posibil, să nu se umble prin şcoală. Nu există pază, sunt sisteme de alarmă. Încercăm să rezolvăm această problemă acum, este nevoie de personal, asta implică şi costuri. Unii, care au porţile în extremităţi, le-au lăsat deschise, dar încă nu avem feedback-ul de la toţi, discutăm cu ei, încercăm să acţionăm acolo unde avem sesizări. Voi discuta şi cu doamna directoare de la Moisil”, a declarat, pentru tion.ro, Mihai Costa, şeful Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale a municipalităţii.

Acesta spune că o variantă ar fi să se asigure ordinea la şcoli prin intermediul consiliilor consultative de cartier. Mai exact, să facă voluntariat, cu schimbul, pensionarii. Bineînţeles, dacă reprezentanţii consiliilor de cartier ar fi de acord.

Am fost sesizaţi că s-a adunat gunoi, s-au adunat sticle de bere, de suc… Trebuie să existe o permanenţă acolo. Problema este de daune sau Doamne fereşte aruncă cineva ţigări pe acolo. Mai există şi un anumit grad de conservatorism al directorilor, unii se tem de vandalizări”, a mai explicat Costa.

Reprezentanţii primăriei nu au încă o evidenţă la zi, câte dintre şcoli au terenurile de sport deschise pentru public. Oricum, autorităţile locale s-au angajat să se ocupe de întreţinerea terenurilor în cauză.

Am decis ca începând din data de 1 iulie 2015 toate terenurile de sport ale unităţilor şcolare ale municipiului Timişoara să aibă acces liber pentru orice persoane doritoare să practice sportul după terminarea orelor şi până la lăsarea întunericului. Menţionăm că PMT îşi asumă să asigure întreţinerea în bune condiţii a acestor terenuri, chiar de aşteptat fiind ca, printr-o utilizare mai intensivă şi nesupravegheată, gradul de uzură a lor să fie sensibil mai ridicat ca până acum”, se arăta în dispoziţia primarului.

Directoarea Liceului „Grigore Moisil”, Cerasela Bociu, spune că în principal terenul nu a fost deschis pentru că în incinta şcolii au avut tot felul de lucrări de reparaţii pe perioada verii.

Noi avem un mic teren de sport şi noi pe perioada verii îl punem la dispoziţie bisericii catolice. O parte din teren este al lor, ei au tot felul de activităţi peste vară, vin grupurile lor de copii şi terenul este folosit de ei, dar noi încă ne organizăm acum, am avut construcţii, nu puteam răspunde de securitatea celor care folosesc terenul. Sigur că este important ca lumea să facă sport, dar este riscant atunci când se desfăşoară lucrări. Noi am avut lucrări pe toată perioada vacanţei aproape – reparaţii, am montat alarme, am amenajat noi spaţii, au tot fost echipe de muncitori”, afirmă Bociu.

Directoarea şcolii a dat însă asigurări ca dispoziţia primarului va fi respectată pe viitor.

Articole pe aceeași temă:

Cititorii ne sesizeaza: Unele terenuri de sport sunt inchise publicului, contrar dispozitiilor lui Robu

Terenurile de sport ale scolilor vor fi deschise pentru toata lumea la Timisoara



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor