Terenuri pentru locuinte pe strada Timisoarei

Terenuri pentru locuinte pe strada Timisoarei
Municipalitatea lugojeană a întreprins o serie de măsuri pentru urgentarea vânzării terenurilor preluate de la Ministerul Apărării Naţionale. Astfel, a fost demarată procedura pentru lucrarea cadastrală.

„Dezmembrarea terenurilor rezultate în urma lotizării conform PUZului – zona MAN”, iar tinerii din Lugoj vor putea să primească în acest an loturi pentru construcţia de locuinţe.

„În anul 2007 au fost unite toate topurile într-unul singur, iar, ca urmare a procesului intentat de o per soană fizică, a fost pusă interdicţie pe întregul număr topo, ceea ce excludea orice posibilitate de dezmembrare. Procesul continuă, dar am identificat o soluţie juridică pentru a debloca situaţia, chiar dacă acest lucru ne costă mai mult. Printr-un efort mare pe care l-am făcut în ultimul timp am reuşit să re dezmembrăm acele suprafeţe de teren în vederea construirii de case pentru tineri în zona MAN-ului, odată ce am terminat împrejmuirile necesare”, a explicat Francisc Boldea, primarul municipiului. Prin urmare, din cele 107 loturi exis ten te, opt se menţin în litigiu, celelalte 99 de loturi urmând să fie scoase la licitaţie. Suprafaţa fiecărui lot este de 300 – 450 mp. Trei dintre loturi sunt destinate construirii de locuinţe colective. La licitaţie vor putea participa lugojenii care doresc să îşi construiască o locuinţă, indiferent că au sub 35 de ani sau peste 35 de ani, dar vor primi teren gratuit cei care, pe baza declaraţiilor notariale, dovedesc că nici ei, nici părinţii nu au proprietăţi.

Rectificarea întregii situaţii a costat municipalitatea circa 60.000 lei: „Pentru redezmembrare şi pentru fiecare lot în parte, suma pe care trebuie să o cheltuim datorită acelei greşeli de atunci este una consistentă, dar mai important este faptul că putem deschide o fereastră pentru tinerii care doresc să-şi construiască o casă”, a mai spus edilul şef. Actele se depun la Primăria Municipiului Lugoj. Toţi cei interesaţi vor putea depune cerere pentru atribuirea unui lot de teren. Cererea-tip împreună cu actele necesare (copie certificat de naştere, copie carte de identitate, declaraţia solicitantului pe propria răspundere în care se menţionează că nu deţine sau nu a deţinut în proprie tate o locuinţă sau un teren destinat construirii unei locuinţe) pentru acordarea unei suprafeţe de teren conform legii 15/2003, privind sprijinul acordat pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, se depun la Compartimentul Relaţii cu Publicul, camera 7, parter, din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor