Teremia Mare se pregăteşte de alegeri

Teremia Mare se pregăteşte de alegeri
Prefectul de Timiş anunţă organizarea de alegeri la Teremia Mare. Iar subiectul scrutinului va fi alegerea unui nou consiliu local.

Legea Administraţiei Publice spune că un consiliu local se dizolvă de drept dacă acesta nu se întruneşte timp de două luni, dacă nu s-au adoptat hotărâri în trei şedinţe consecutive sau când numărul de membri devine mai mic de jumătate plus unu. Primarul din Teremia a anunţat că se îndeplinesc condiţiile penru dizolvarea consiliului local”, a declarat prefectul de Timiş, Mircea Băcală. El a mai anunţat că în documentele Prefecturii nu sunt înregistrate procese verbale de la şedinţe pentru lunile iunie, iulie şi august.

Desigur, există şi contestatari ai deciziei, un grup de consilieri a anunţat Instituţia Prefectului că primarul le-ar fi sugerat unor consilieri să nu se prezinte la şedinţe, a mai spus Mircea Băcală. În aceste condiţii, numărul minim de consilieri nu a fost îndeplinit la şedinţele de consiliu. „La Saravale am reuşit rezolvarea situaţiei, la Teremia nu. Am înţeles că aici conflictul durează de mai mult timp”, ne spunea reprezentantul Guvernului în teritoriu. În aceste condiţii, el a ajuns în situaţia de a cere organizarea de noi alegeri, Executivul urmând să stabilească data scrutinului. În acest moment există posibilitatea contestării în instanţă a deciziei de dizolvare, alegeri nu vor putea avea loc decât dacă va exista o sentinţă definitivă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor