Terapie prin muzică pentru suferinzii de depresie, la Spitalul de Psihiatrie "C-tin Gorgos"

Terapie prin muzică pentru suferinzii de depresie, la Spitalul de Psihiatrie "C-tin Gorgos"
Mozart, Brahms şi muzica folclorică ajută în tratarea diferitelor forme ale depresiei, au precizat, astăzi, specialişti în terapia muzicală, cu ocazia inaugurării unui cabinet de meloterapie, în cadrul Spitalului de Psihiatrie “Constantin Gorgos”.

Meloterapia, sau terapia prin muzică, intră în programul de tratament suplimentar al pacienţilor care suferă de depresie, după tratamentul medicamentos. “Alături de terapii ocupaţionale, cum ar fi exprimarea prin pictură, meloterapia deschide căile de comunicare şi de exprimare. Pacienţii depresivi sunt introvertiţi iar trăirile pe care le au cu ajutorul muzicii, îi ajută să se exteriorizeze”, spune managerul Spitalului de Psihiatrie, Violeta Manasi.

În funcţie de gradul de depresie de care suferă fiecare pacient, medicii specialişti în meloterapie folosesc diferite tipuri de muzică, cum ar fi Mozart şi chiar şi melodii din folclorul românesc. “Terapia se bazează în primul rând pe muzica simfonică, iar aceasta, pentru pacienţii cu depresii severe, trebuie să fie alertă, cum ar fi, de exemplu, Brahms, cu al său Dans Ungar. În funcţie de efectele pe care le are o melodie asupra stării psihice a pacientului, schimbăm genul de muzică”, explică Violeta Manasi.

Cabinetul de meloterapie este disponibil atât pacienţilor internaţi în Spitalul de Psihiatrie “Constantin Gorgos”, cât şi celor care au fost externaţi şi au fost incluşi într-un program de recuperare pe o perioadă îndelungată.

Investiţia pentru amenajarea şi dotarea cabinetului s-a ridicat la aproximativ 2.000 de euro, bani ce provin din fondurile proprii ale spitalului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !