Tentativa de trecere ilegala a frontierei

De Corina Eva
Tentativa de trecere ilegala a frontierei
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au reţinut cinci persoane, care au încercat să treacă ilegal în Spaţiul Schengen.

O patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare a observat cinci persoane, toţi bărbaţi, care se deplasau pe jos spre Ungaria. Cei în cauză au fost reţinuţi la aproximativ 50 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în marginea de vest a localităţii Cenad, în vegetaţia din apropierea frontierei.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele sunt apatrizi, cetăţeni sirieni şi algerieni, cu vârste cuprinse între 19 şi 37 ani şi intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen. Cei în cauză au declarat că s-au deplasat cu autoturisme de ocazie până la Sânnicolau Mare şi de aici pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii. Cei cinci au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză şi cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !