Tender dă statul în judecată

Ovidiu Tender
Ovidiu Tender
Omul de afaceri Ovidiu Tender este audiat astăzi în Parlament, la Comisia pentru drepturile omului, unde oferă lămuriri despre nemulţumirile sale legate de activitatea autorităţilor.

El a reclamat magistraţilor CEDO că i-a fost încălcat dreptul la libertate şi siguranţă, prevăzut de articolul 5 al Convenţei Europene pentru Drepturile Omului. Ovidiu Tender afirmă că a chemat în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că a fost arestat cu încălcarea procedurilor legale în vigoare. Totodată, el a anunţat că cere câte un euro pentru fiecare zi petrecută în arest. Iniţial, el intenţiona să solicite despăgubiri de un milion de euro pentru fiecare zi de detenţie, însă a renunţat la această cerere, pentru a demonstra doar faptul că drepturile sale au fost încălcate flagrant de statul român.

Tender şi avocaţii săi susţin că omul de afaceri este nevinovat şi că nu au fost aduse probe suficiente pentru arestarea sa. Omul de afaceri a fost reţinut de poliţie pe 3 martie 2006, iar instanţele bucureştene au prelungit de mai multe ori mandatul de arestare. Pe 8 iunie, Tribunalul Bucureşti a admis o cerere de revocare a mandatului, înaintată de Tender. După 8 zile petrecute în libertate, omul de afaceri a fost însă din nou încarcerat.

Ovidiu Tender este urmărit penal în dosarul Rafo-Carom, alături de Marian Iancu, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, bancrută frauduloasă, instigare la abuz în serviciu, spălare de bani, precum şi constituirea şi apartenenţa la un grup de criminalitate organizată.

Ovidiu Tender a mai fost programat pentru audiere la Comisia pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor pe 4 iulie dar, conform avocaţilor săi, Parchetul General nu a aprobat deplasarea sa la Palatul Parlamentului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !