Teheranul dezminte informaţia conform căreia Mahmoud Ahmadinejad a fost vizat de un atentat

1Comentariu
Teheranul dezminte informaţia conform căreia Mahmoud Ahmadinejad a fost vizat de un atentat
Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, aflat într-o deplasare la Hamedan, în vestul Iranului, a supravieţuit miercuri unei tentative de atentat, afirmă site-ul conservator Khabaronline.ir, însă informaţia a fost dezminţită de autorităţile de la Teheran, relatează AFP.

Potrivit site-ului, care nu menţionează victime, o grenadă a explodat în apropierea convoiului preşedintelui Ahmadinejad.

Dispozitivul ar fi explodat în apropierea unui microbuz care transporta jurnalişti, la o sută de metri de maşina cu care se deplasa preşedintele, care nu a fost atins, conform aceleiaşi surse.

Conform Khabaronline.ir, “atacatorul a fost arestat”, în timp ce mulţimea scanda sloganuri ostile “ipocriţilor”, Mujahedinii Poporului, principala organizaţie de luptă armată împotriva regimului iranian.

Ahmadinejad a pronunţat ulterior un discurs difuzat în direct de televiziunea iraniană, în care nu face nici o aluzie la o tentativă de atentat.

Update: Nici o tentativă de atentat împotriva preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad nu a avut loc miercuri la Hamedan, a declarat un reprezentant al biroului de presă din cadrul preşedinţiei iraniene.

“Nu a fost vorba decât despre o petardă”, a adăugat oficialul din cadrul preşedinţiei, precizând că în curând va fi publicat un comunicat pe tema acestui incident.

Sursa: Mediafax



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor